Prima pagină » Magazin » România va avea cel mai mare parc natural din Europa. FOTO

România va avea cel mai mare parc natural din Europa. FOTO

În ședința de Guvern de miercuri, 14 septembrie, a fost aprobată demararea demersurilor pentru declararea Munților Făgăraș ca Parc Național. Actul normativ prevede etapele necesare pentru constituirea acestui nou parc național, care se vor derula în perioada octombrie 2016 - 2020.

Totodată, în acest scop, va fi creat un grup de lucru interministerial, sub coordonarea Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – România responsabil cu activitățile de analiză, aprobare și planificare. Ca prim pas, Ministerul Mediului va iniția o ofertă de colaborare pe bază de voluntariat public privat adresată organizațiilor de mediu care doresc să sprijine pe termen lung constituirea parcului național, autorităților statului și celor locale din zona viitorului parc.

Munții Făgăraș constituie cel mai reprezentativ și mai valoros sector al lanțului Carpatic, acoperind o suprafață de aprox. 2000 km2, iar noul statut ar reprezenta o oportunitate foarte bună pentru dezvoltarea economică durabilă la nivel local care să susțină comunitățile și mediul, scrie Business Magazin.

Mai mult, prin declararea masivului muntos ca arie naturală protejată, se va asigura conservarea și punerea sub protecție a unui capital natural extraordinar de bogat ce trebuie bine gospodărit în prezent pentru a fi lăsat moștenire generațiilor viitoare.

Recomandarea video

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein