Prima pagină » Magazin » ROMÂNII AU TALENT, sezonul 2. Cine sunt cei trei concurenți care vor merge în Marea Finală. Gândul a transmis LIVE. VIDEO

ROMÂNII AU TALENT, sezonul 2. Cine sunt cei trei concurenți care vor merge în Marea Finală. Gândul a transmis LIVE. VIDEO

Trei dintre cei 12 concurenți care au evoluat în această seară pe scena de la Buftea vor ajunge, votați de public și de jurați, în finala competiției dotată cu un premiu de 120.000 de euro.

Radu Ionescu, Oana Lianu și Lil Motion sunt cele trei numere care vor concura pe 11 mai, alături de alți 12 concurenți, pentru marele premiu de 120.000 de euro și pentru câștigarea titlului de cel mai talentat român.

UPDATE 23.46. Ciprian Cordoș și Slow luptă pentru un loc în finală cu Lil Motion. Clujeanul autodidact care dresează câini și copiii dansatori sunt la mâna juraților.

Primul care își exprimă votul este Mihai Petre. „Sunt două numere dragi mie, însă votul are legătură cu potențialul de spectacol, cu ce cred eu că poate să umple o sală. Votul meu merge către Lil Motion”. Nici pe Andra nu este o decizie ușoară, dar și ea pronunță numele trupei de dansatori, spre fericirea celor mici. Cu două voturi pentru, Lil Motion merge direct în finala competiției transmise în direct de Pro TV.

UPDATE 23.44. Primul nume care va merge în finala din 11 mai este  Radu Ionescu. Câteva minute mai târziu este anunțată Oana Lianu, ca fiind a doua finalistă.

UPDATE 23.41. Penultima semifinală își anunță câștigătorii. Înainte de a anunța rezultatele votului, cei 12 sunt chemați pe scenă.

La 23.37 se anunță STOP VOT! Potrivit regulamentului, primii doi concurenți care strâng cele mai multe voturi transmise prin SMS sau apel telefonic, se califică direct în finala din 11 mai a show-ului de talente. Pentru candidații clasați pe locurile 3 și 4, juriul este cel care decide cine va merge în Marea Finală. 

Un moment special i-a fost dedicat în semifinala 4 lui Pavel Bartoș. De altfel, prezentatorul a și dansat alături de baletul Edi Stancu, în pauza de vot. Și tot acum au evoluat și finalistul de la Vocea României, Ștefan Stan, dar și câțiva dintre dansatorii finaliști ai primului sezon de la „Românii au talent”, precum Robo.

La 23.04, cei doi prezentatori anunță START VOT!

UPDATE 22.58. E rândul lui Alexandru Chitic să vină pe scena de la Buftea. Micul Prometeu, așa cum a fost numit concurentul de Smiley și de Pavel Bartoș, și-a executat numărul de jonglerii cu focul pe o piesă extrem de ritmată. „Ai evoluat foarte mult față de preselecții”, i-a apreciat numărul concurentului Andra, spre deosebire de Mihai Petre care i-a reproșat acestuia că ar fi greșit execuția la final.

La 22.50, a intrat în scenă „prințesa naiului”, Oana Lianu. Naista spune că, din păcate, este mai cunoscută în străinătate decât în România, dar că „Românii au talent” îi va permite să schimbe acest lucru. Ea a interpretat cu o repeziciune incredibilă o piesă la nai, acompaniată de un chitarist și un toboșar.

Spre finalul melodiei, Oana Lianu s-a lansat în mai multe triluri specifice muzicii jazz, ridicându-i pe jurați în picioare, mai ales când s-a acompaniat cu vocea . „Ne-ai făcut să ne simțim ca la Vocea României„, i-au spus aceștia concurentei, care impresionată, a primit laudele cu lacrimi în ochi.

În semn de respect pentru Oana, Andra a comentat stând în picioare prestația ei, spunându-i că trebuie să se califice în finală. „Tu și chitaristul meritați să fiți în finală”, a spus și Mihai Petre, în vreme ce Andi Moisescu a spus că vrea să rezume totul într-un singur cuvânt: „Finală”.

La 22.25 au intrat în scenă trupa Lil Motion, iar cei mai mici dintre dansatori i-au cucerit pe jurați. „Dansați cu multă plăcere și cu multă energie”, le-a spus dansatorilor Mihai Petre. „Sunteți exemplul perfect pentru toți copiii din România”. La replica aceasta, copiii și-au spus of-ul, spre amuzamentul tuturor celor prezenți. „Vrem să mergem în finală!”

Un clujean de 29 de ani, Ciprian Cordoș face echipă perfectă cu un ciobănesc, Slow, pe care l-a primit cadou, în urmă cu 4 ani, la aniversare. Împreună au oferit un număr de dresaj, din care nu au lipsit cercurile în flăcări prin care patrupedul a sărit, ba chiar și un coș cu un iepure, pe care cățelul l-a adus pe scenă, în dinți. 

Florea Marian, bucureșteanul de 29 de ani, care traduce manele în engleză, spune că știe limba, dar recunoaște că e una grea „de care se mai lasă câteodată”, deși i-a deprins „toate șmenurile și șmecheriile”. Bărbatul, care este îngrijitor, a reușit – din primele secunde ale prestației sale – să strângă trei X-uri de la jurați, nereușind să convingă că și-a meritat locul în semifinală.

La 21.55 e rândul magiei să-și intre în drepturi. Verdini, de 22 de ani, aduce pe scenă o asistentă, o rață, un cățel, un iepure și, bineînțeles, porumbei. Mai mult, el a avut câte un dar atât pentru prezentatori, cât și pentru jurați. Andra a primit un trandafir, Andi Moisescu – un ziar, Pavel Bartoș – o rață, iar Mihai Petre, o cățelușă, Iza.

„Ai o tehnică bună”, i-a replicat Mihai Petre concurentului, în vreme ce Andra a mărturisit că a făcut-o să spună „Wow” după fiecare scamatorie pe care Verdini a executat-o.

Cu emoții mari au urcat pe scenă dansatorii din trupa Dadi+, o trupă deloc convențională. De profesie stomatologi, profesori sau operatori calculatoare, orădenii au făcut-o pe Andra să danseze în scaunul de jurat, iar pe Mihai Petre să-i aprecieze pentru atuul lor: naturalețea.

„Aveți atitudine și energie”, i-a caracterizat pe cei șase Andra, în vreme ce Andi Moisescu i-a felicitat pentru relația pe care au reușit să o construiască între ei.

„Un chitarist foarte bun, expresiv, dar la chitară competiția e foarte strânsă. Așa că trebuie să vină cu ceva special”, a spus Mihai Petre înainte ca Radu Ionescu, concurentul din Craiova să urce pe scenă în semifinala a patra de la „Românii au talent”. Adolescentul de 16 ani vine dintr-o familie de talentați, fratele lui fiind unul dintre cei mai promițători fotbaliști. De altfel și el cochetează cu balonul rotund.

La 21.35, când Radu și-a încheiat prestația, jurații l-au aplaudat pe chitarist în picioare. „Te faci una cu chitara ta, ești un mare talent. Îmi place că reușești să evadezi de aici tu cu chitara ta și asta te face genial. Ești primul moment din seara asta care merită să ajungă în finală”, i-a spus Mihai Petre adolescentului.

„Ai votul meu, am să te votez”, i-a promis Andra concurentului, în vreme ce Andi Moisescu a declarat că este pentru prima dată când a ascultat Carmina Burana la chitară. „Și a fost extraordinar”. Mai mult, juratul l-a rugat pe băiat să-i promită că nu va renunța niciodată la chitară.

UPDATE 21.20. Răzvan Rotaru, omul-orchestră sau omul din spatele mascotelor pe care cei mici le întâlnesc în parcuri vine în semifinala 4 cu un gând – să fie pe placul lui Mihai Petre. De altfel, asta a și afirmat în interviul de prezentare : „Vreau să-l satisfac pe Mihai Petre”.

Așa că, însoțit de mopurile sale, Răzvan Rotaru a dansat și a cântat renunțând pe parcursul prestației sale și la haine. „Se strâmbă, încearcă să cânte și să danseze, dar e haios”, a spus despre concurent Mihai Petre. „Numărul ăsta însă nu mi s-a părut nicicum. Ai dansat slăbuț, ai cântat slăbuț, fața te ajută, dar într-o semifinală trebuie să vii cu ceva peste preselecții”, a continuat în aceeași notă juratul.

„Mie nu mi-a plăcut cântatul, dar ai o față haioasă”, i-a replicat Andra, în timp ce Andi Moisescu a vrut doar să concluzioneze: „Tu ai umor”.

UPDATE 21.08. Ialcin Regep, tânărul cu voce de contratenor urcă pe scena de la Buftea și, de la primele note, câștigă aplauzele publicului. „Știu că ai fost răcit și ușor răgușit”, i-a spus Andra concurentului, în timp ce Mihai Petre a precizat că Ialcin nu a strălucit în această seară. „Cred că îți va fi greu să ajungi în finală”, a spus juratul, „dar vom vedea”. 

UPDATE 20.57. Florian Cârpaci, contorsionistul de 82 de ani, urcă pe scenă cu cercul său câștigând aplauzele publicului. Mai mult, el oferă o probă de echilibristică, fixându-și o candelă aprinsă pe frunte.

„M-ați emoționat din nou”, a replicat Andi Moisescu la finalul numărului celui despre care prezentatorii show-ului au spus că este „un ciobănel tras ca prin inel”.

UPDATE 20.41. Primii care sparg gheața la semifinala 4 de la „Românii au talent” sunt călușarii de la Plaiurile Oltețului. Cel mai mic dansator al ansamblului este Bănel, un băiețel de 6 ani care-și dorește să devină fotbalist la Steaua, ca tizul lui Bănel Nicoliță. Provocat de prezentatorul emisiunii, copilul își mai dezvăluie un talent – nu doar că știe să danseze Călușul, ci își poate mișca și mușchii abdomenului.

„Sunteți super energici”, le-au spus Andra și Mihai Petre dansatorilor.” Ați dansat mai bine ca Real în meciul cu Bayer”, a replicat și Andi Moisescu spre deliciul publicului.

Trei dintre cei 12 concurenți care vor evolua în această seară pe scena de la „Românii au talent” vor ajunge, votați de public și de jurați, în finala competiției din 11 mai, dotată cu un premiu de 120.000 de euro.

Pe scena de la Buftea vor urca, începând cu ora 20.30, un contorsionist 82 de ani, Florin Cârpaci, care a reușit să-i uimească pe jurați cu mobilitatea sa, călușarii de la „Plaiurile Oltețului”, dresorul Ciprian Cordoș și prietenul său canin Slow, dar și  Alexandru Chițic,  băiatul care jonglează cu flăcări.

Tot în această seară, în semifinala 4 transmisăă în direct de ProTV, românii vor revedea o trupă de dansatori mai puțin obișnuiți – Dadi Plus, dar și pe Ialcin Regep, un alt adolescent cu voce de contratenor. Dansul va fi reprezentat și de copii  – trupa Lil Motion luptând pentru un loc în finala competiției din 11 mai.

Pentru voturile publicului luptă și Marian Florea – cel care traduce în elgleză orice melodie românească, magicianul Marius Paraschiv – care a transformat la preselecții tot ce atingea în iepuri sau în porumbei, Oana Lianu – naista din Cluj, Răzvan Rotaru – actorul-dansator care a stârnit hohote de râs cu numărul său cu mopul și Radu Ionescu, un alt chitarist din Craiova.

 
LISTA CELOR 12 CONCURENȚI DIN SEMIFINALA 4

1. Florin Cârpaci – contorsionistul în vârstă de 82 de ani care a reușit să reducă la tăcere o țară întreagă cu mobilitatea sa. A reușit să o impresioneze pe Andra, dar i-a lasat mască și pe cei doi prezentatori, Smiley și Pavel Bartos, care s+au minunat la preselecții de abilitățile bunicului. Deși are probelem de sănătate, nu aude și nu vede foarte bine, Cârpaci a fost cel care l-a lăsat pe Mihai Petre fără cuvinte. „Este primul număr la care rămân mut, nimeni nu s-ar fi așteptat la asta de la un om de 82 de ani!„, a spus juratul la preselecții.

VEZI AICI numărul lui Florin Cârpaci, care te lasă fără răsuflare

2.  Călușarii de la „Plaiurile Oltețului” – cei 60 de dansatori care vor zgudui și la propriu și la figurat scena de la „Românii au talent”.

3. Ciprian Cordoș și prietenul său canin Slow.

4. Alexandru Chițic – băiatul care jonglează cu flăcări.

5. Dadi+ – trupa care a demonstrat că nu trebuie să ai măsurile perfecte pentru a dansa și a face show. Orădenii au fost considerați „o surpriză plăcută” de către Andra. Iar Mihai Petre a punctat: „Ați fost atât de expresivi și atât de haioși. Oricine poate dansa și se poate simți bine în țara asta. Important este să ai talent, cum aveți voi„.

6. Ialcin Regep – contratenorul care a impresionat pe toată lumea cu vocea sa. De origine turcă, adolescentul de 18 ani a cucerit juriul și spectatorii de la „Românii au talent” cu vocea sa specială. Regep Ialcin este din București și spune că a crescut într-un centru de plasament: „nu știu motivele…„, a explicat el. Băiatul și- descoperit talentul de la 13 ani și, de aproape un an, ia lecții de canto clasic.

Cum a cântat acest tânăr o arie din Carmen, de Georges Bizet

7. Trupa de dans Lil Motion – copiii care au demosntrat că profesionalismul nu ține de vârstă.

8. Marian Florea – cel care traduce în elgleză orice melodie românească.

9. Magicianul Marius Paraschiv – cel care a reușit la preselecții să transforme totul în porumbei și iepuri. Magicianul este din Bucuresti și a reușit să primească votul favorabil din partea celor trei jurați care au vrut să-l vadă în semifinală.

VEZI AICI super numărul de magie prezentat la preselecții de Marius Paraschiv

10. Oana Lianu – naista care l-a impresionat pe Andi Moisescu pe scena din Cluj.

11. Răzvan Rotaru – actorul-dansator care a stârnit hohote de râs cu numărul său cu mopul

12 .Radu Ionescu – chitaristul din Craiova care a demonstrat că fotbalul și chitara merg mână în mână. Adolescentul  de 16 ani a uluit atât publicul, cât și jurații. „Fratele meu e fotbalist, a jucat la Steaua, iar acum e în tratative cu un mare club din Olanda”, a spus el la preselecțiile de la „Romanii au talent”. Pavel Bartoș a făcut însă imediat legătura: „Cum, fratele tau este Andrei Ionescu?”. Tataă adolescentului a vorbit despre cei doi fii ai săi, povestind că nu i-a scăpat din mână: „Nu i-am lăsat să se abată de la drum, mi-am dat seama că au talent amândoi”, a povestit acesta.

El este chitaristul care a uimit o sală întreagă cu talentul său

Autor