ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3, debutează din 15 februarie. Ce mai fac câștigătorii sezoanelor precedente

ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3, debutează din 15 februarie. Ce mai fac câștigătorii sezoanelor precedente
Publicat: 06/02/2013, 19:07
Actualizat: 06/07/2016, 21:50

Din 15 februarie, emisiunea ROMÂNII AU TALENT revine pe micile ecrane cu cel de-al treilea sezon. Talente dintre cele mai neașteptate sunt pe cale să fie dezvăluite în fața publicului și a celor 3 jurați în mai puțin de două săptămâni, atunci când ProTv va difuza prima ediție a emisiunii ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3.

După ce au străbătut întreaga țară în căutarea noilor legende autohtone Andra, Mihai Petre și Andi Moisescu recunosc că nu se mai așteptau la așa ceva. Chiar dacă unii ar fi tentați să creadă că după două sezoane românii au dat tot ce a fost mai bun din ei, cei trei au declarat că românii mai au înca foarte multe lucruri de arătat.

„De-a lungul celor două sezoane de până acum am văzut talente de tot felul și chiar îmi era greu să îmi imaginez ce mai poate urma. În acest sezon am văzut talente și numere pe care nici măcar nu mi le-aș fi închipuit, iar surprizele au fost extraordinare”, a declarat Mihai Petre, cel mai de temut membru al juriului.

La sfârșitul acestui sezon, un alt concurent va intra în posesia marelui premiu de 120.000 de euro și se va putea mândri cu titlul de „cel mai talentat roman”. Cine va fi norocosul care se va alătura câștigătorilor Adrian Tuțu și Cristian Gog, telespectatorii vor putea hotărâ la finalul celui de-al treilea sezon.

Cristian Gog – pregătește un turneu național

După câștigarea celui de-al doilea sezon ROMÂNII AU TALENT, viața lui Cristian Gog se desfășoară după un cu totul alt ritm, mult mai alert: evenimente, întâlniri, apariții tv, toatea astea au devenit o obișnuință pentru tânărul mentalist. Mentalistul nu a uitat nici de planurile lui dinaintea concursului pe care acum are șansa să le pună în aplicare. „În această primăvară voi organiza un turneu național în care voi prezenta un show total de mentalism. Este o dorință a mea mai veche, care mă bucur că acum devine realitate”, a povestit câștigătorul celui de-al doilea sezon al show-ului ROMÂNII AU TALENT. Planurile lui nu se opresc însă aici, pentru că are ceva pregătit și pentru toamnă. „Întotdeauna am vrut să organizez un festival de magie și se pare că asta se va întampla în această toamna, la Cluj. Am început deja demersurile și am să vă povestesc mai multe în preajma evenimentului”, a declarat Cristian Gog.

Pentru că imediat după ce a apărut la ROMÂNII AU TALENT oamenii îl întrebau de unde pot face rost de o lingură ca cea pe care a folosit-o în timpul primului său număr, Cristian Gog a lansat o lingură specială, care poate fi comandată de orice doritor. „De pe blogul meu, cristiangog.ro, pot fi achiziționate linguri îndoite prin arta telekineziei, care sunt livrate pe un suport ce poate fi personalizat”, a declarat mentalistul.

Adrian Tutu – imaginea celui mai mare brand de chipsuri din România

Adrian Țuțu, primul câștigător al show-ului ROMÂNII AU TALENT, mărturisește că lucrurile s-au schimbat foarte mult de când a reușit să obțină marele premiu la aceast concurs. Acesta și-a închiriat un apartament de două camere in București, iar cu cei 120.000 de euro pe care i-a primit după show și-a renovat apartamentul de la Focșani, a investit în videoclipuri, iar o altă parte din bani au ajuns în bancă. Cariera lui muzicală se afla în continuă ascensiune, iar planurile de viitor sunt nenumărate. Acum câteva zile Adrian a lansat al doilea său single, „Ea”, iar foarte curând va urma și o colaborare cu cei de la „Sarmalele Reci”.

Pe lângă muzică, Adrian împreună cu Krem, concurent și el în cel de-al doilea sezon al show-ului ROMÂNII AU TALENT, de la ProTV, au devenit imaginea celui mai mare brand de chipsuri din țara, promovând noua lor gamă de produse.

Este vorba despre noile chipsuri cu Shaorma și Aripioare Picante, pe care Țuțu și Krem le promovează în stilul lor caracteristic: în versuri de rap. „În raftul pentru chipsuri observi două noi arome/ Îți gâdilă papilele, pupilele și alte zone/ Aripioare picante sau shaorma, simte gustul, simte forma”, sunt doar câteva dintre versurile interpretate de Krem și Adrian Țuțu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Reguli la bloc 2024. Asociația de proprietari te obligă. Vei fi sancționat
Ajutor de stat pentru montarea repartitoarelor de încălzire, Cine îi primește
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță