Prima pagină » Magazin » ROMÂNII AU TALENT, sezonul 3. Marius Mihalache a venit cu fiul la preselecțiile de la Craiova

ROMÂNII AU TALENT, sezonul 3. Marius Mihalache a venit cu fiul la preselecțiile de la Craiova

Scena teatrului „Marin Sorescu" din Craiova a fost luat cu asalt de aproape 100 de olteni care au venit să impresioneze juriul de la „Românii au talent" cu talentul lor în acest weekend

O sută de olteni au urcat în acest week-end pe sceba teatrului „Marin Sorescu” din Craiova în încercarea de a impresiona juriul de la „Românii au talent” cu abilitățile lor. Printre concurenții prezenți la preselecții s-a numărat și fiul celebrului țambalagiu Marius Mihalache, Cosmin.

Băiatul a impresionat prin talentul și ritmul cu care bate la tobe, reușind să ridice întreaga sală în picioare.

Un moment neașteptat la preselecțiile „Românii au talent” din capitala Oiteniei a fost cel în care cele câteva sute de spectatori au fost invitați de unul dintre concurenți să-i cânte „La mulți ani!” lui Mihai Petre, în semn de felicitare pentru faptul că va deveni tată.

„Publicul din Craiova a fost întotdeauna extraordinar. Sala arde pur și simplu, iar reacția lor ne ajută și pe noi în momentul jurizării. Așadar, oltenii sunt un barometru al entertainmentului”, a declarat Mihai Petre.

Caravana show-ului „Românii au talent” ajunge marți la Cluj. Ardelenii sunt așteptați la preselecții pe 21 august, începând cu ora 10:00, la Belvedere. Înscrierea se poate face pe site-ul romaniiautalent.protv.ro sau direct în locație.