ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3. Peste 6,5 milioane de telespectatori au urmărit semifinala emisiunii
ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3. Peste 6,5 milioane de români s-au uitat vineri seara la prima semifinală din noul sezon al emisiunii „ROMÂNII AU TALENT”, în minutul de aur, înregistrat la 21.21, informează Pro TV.
Astfel, Pro TV a fost lider de audiență, înregistrând audiențe de până la 13 ori mai mari decât Antena 1, cu 35 de puncte de rating și 54,7% cota de piață, în timp ce Antena a avut 2,6 puncte de rating și 4% cota de piață.
La nivelul publicului comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Pro TV obținea, pe timul emisiunii „ROMÂNII AU TALENT”, audiențe de șase ori mai mari decât Antena 1, 25,3 puncte de rating și 53,7% cota de piață, față de 4 puncte de rating și 8,6% cota de piață.
La nivelul publicului din întreaga Românie, diferența este și mai mare, Pro TV a înregistrat cu „ROMÂNII AU TALENT” 26,5 puncte de rating și 47,9% cota de piață, fiind urmărită pe tot parcursul ei de peste 5 milioane de români, în timp ce Antena 1 se clasa abia pe locul al treilea, după Kanal D, cu 3,3 puncte de rating și 5,9% cota de piață.
Premiul cel mare de 120.000 de euro este acordat de COSMOTE.