ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4. Mihai Petre, impresionat de o tânără din Republica Moldova: „Este cel mai bun număr de contorsionism pe care l-am văzut!”
Show-ul ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4 a revenit vineri seara pe micile ecrane, cu o nouă ediție.
Noi concurenți dornici să demonstreze că sunt înzestrați cu talente speciale au urcat pe scenă în fața celor trei jurați de la ROMÂNII AU TALENT. Andi Moisescu, Anda și Mihai Petre au decis astfel cine merită să continue lupta pentru marele premiu în valoare de 120.000 de euro.
Primul concurent care a câștigat șansa de a merge mai departe în competiția ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4 a fost Marian Almășanu, din Galați. Bărbatul în vârstă de 34 de ani, de profesie zugrav, și-a demonstrat pasiunea pentru sport printr-un comentariu care a ridicat sala in picioare. „A fost un omagiu adus lui Gică Hagi!”, a mărturisit bărbatul.
În timpul preselecțiilor de la București, printre participanții înscriși la ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4 s-au aflat și Cornelia Condeescu și Bogdan Bochian. Cei doi tineri au adus în fața juriului și spectatorilor un număr de „dans pe banda de alergat”. „M-ai surprins plăcut”, i-a spus Mihai Petre fetei care în trecut a fost concurentă la „Dansez pentru tine”. Cei trei DA primiți de la juriu i-a trimis pe cei doi mai departe în lupta pentru marele premiu.
Theodor Rusu, are 22 de ani, și este pasionat de muzică. Cu vocea sa tânărul i-a cucerit pe Andi Moisescu, Andra și Mihai Petre. „E simplu, eu cred în talentul tău! Dacă eram la Vocea României, mă întorceam cu scaunul și te luam în echipa mea”, a spus Andra. „Axl, ne vedem în etapa următoare”, a adăugat Andi Moisescu, comparându-l pe Theo cu celebrul solist al formației Guns”n”Roses.
Mihai Petre și Andi Moisescu au avut ocazia să-și testeze cunoștințele de limba rusă odată ce Alla Moisei a pășit pe scenă. Chiar dacă a avut nevoie de translator pentru a discuta cu cei trei membrii ai juriului de ROMÂNII AU TALENT, în cele din urmă, tânăra din Republica Moldova i-a lăsat fără cuvinte pe Andra, Andi Moisescu și Mihai Petre. Alla și-a demonstrat flexibilitatea făcând diferite figuri de gimnastică, apoi a intrat chiar și într-o cutie. „E, cu siguranță, cel mai bun număr de contorsionism pe care eu l-am văzut vreodată”, a mărturisit Mihai Petre. Concurenta a primit trei „DA”.
Și fetel din Ansamblul Dansurilor Lumii EOS vor putea fi văzute în etapa următoare. Grupul a primit trei voturi pozitive pe scena de la ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4.
Octavian Stoica a ridicat în picioare juriul și spectatorii de la ROMÂNII AU TALENT. Concurentul a prezentat un număr de dans combinat cu elemente de acrobație care i-a adus „biletul verde”. „Când se ridica pe bară, aveai impresia că zboară! Eu îl vreau departe pe băiatul acesta!”, a spus Mihai Petre impresionat. Așadar, tânărul merge direct în semifinale.
Dorobanțu Eduard, din București, a demonstrat că știe să piloteze un avion de jucărie atât de bine încât a voturi pozitive de la toți cei trei jurați. „Mie mi-a plăcut, m-am simțit din nou copil”, a spus Mihai Petre la final.
În etapa următoare a competiției de la ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4 merge și Maricica Ladaru. De profesie logoped, și cu trei ani de experiență într-un teatru de păpuși, concurenta a prezentat un număr care a dus zâmbetul pe buze celor trei membri ai juriului.
Daniel Pădurariu a impresiont jurații prin originalitatea numărului prezentat. Acesta a demonstrat că poate mânui o baionetă într-un mod inedit. Chiar dacă Mihai Petre a spus NU, Andra și Andi Moisescu i-au oferit voturile pozitive care l-au trimit pe concurent în etapa următoare.
Trei „DA” au primit și băieții din trupa Slackline, care au adus pe scena de la ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4 un număr de acrobații pe coarda elastică.
Sorin a venit la preselecțiile de la ROMÂNII AU TALENT însoțit de cei doi fii ai săi, alături de care formează trupa Speed Atacks România. Numărul cu „paharele sportive” le-a adus acestora două voturi pozitive de la Andra și Andi Moisescu și unul negativ de la Mihai Petre. Așadar, vor putea continua lupta pentru premiul în valoare de 120.000 de euro.
Un număr inedit a prezentat pe scena de la ROMÂNII AU TALENT și trupa de păpușari Qui Peut. Momentul i-a înveselit pe cei trei jurați și a câștigat aplauzele publicului. „M-am bucurat ca un copil”, a spus Andi Moisescu la final. „Cred că puteți face mai multe de-atât!”, a adăugat Mihai Petre. Trei „DA” au primit membrii grupului.
Ștefan Fronea a convins și el juriul că merită să meargă mai departe în competiția de la ROMÂNII AU TALENT, SEYONUL 4. „Ești cel mai bun bartender dansator”, a spus Mihai Petre.
Adina Apostol a primit și ea trei „DA” după un spectaculos număr de acrobație. „Mi-a plăcut lejeritatea cu care ai prezentat totul”, a apreciat Mihai Petre.
Pe ritmuri incendiare, „Frații Dinamită”/„Los Hermanos Dinamita” au cucerit și ei juriul de la ROMÂNII AU TALENT. Voturile celor trei jurați i-a trimis în etapa următoare a concursului. „Eu aș plăti bilet să vă văd într-un spectacol”, a spus Andra la final.
După cum el însuși a mărturisit, Valentin Vasilescu a venit la preselecții pentru a prezenta nu talentul său, ci pe cel al calului său, Levante. „Trebuie să recunosc, mi-a plăcut”, a spus Andi Moisescu. Impresionați au fost și ceilalți doi jurați, așadar concurentul a primit trei „DA” pentru a continua competiția ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4.
Oricât de mult a „înfricoșat-o” pe Andra, trupa Angels a primit în cele din urmă trei voturi pozitive. Astfel, publicul va putea să-l revadă într-o etapă următoare pe fachirul care s-a jucat cu focul și a mâncat sticlă.
În prima ediție ROMÂNII AU TALENT din SEZONUL 4 cvintetul Anatoly a primit „biletul verde”, cu ajutorul căruia ajunge direct în semifinale. Și trupa Kikaki Junior și Ana Maria Gornea au convins juriul să le ofere trei voturi pozitive, iar Petronela și Vlad Tănase merg și ei mai departe în concurs. Trei „DA” au primit și Florea Voicu și Nicolae Sandu, Ionuț Militaru, Sukman Rodion, Lucian Isar, Mihalache Cătălin, Ștefan Popescu, Alexandra Andreea Bar, Andrei Cerbu și Laura Boșog.
Săptămâna trecută, show-ul ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4 a fost urmărit de aproape șase milioane de persoane din întreaga țară.