Prima pagină » Magazin » Romeo și Julieta ai EuroMaidanului. Povestea de dragoste care s-a înfiripat între o protestatară și un membru al trupelor antirevoltă

Romeo și Julieta ai EuroMaidanului. Povestea de dragoste care s-a înfiripat între o protestatară și un membru al trupelor antirevoltă

O jurnalistă de 24 de ani din Ucraina s-a îndrăgostit de un polițist, în timpul protestelor din această țară, scrie msn.com.

Lidia Pankiv se afla într-un grup de femei care acționa ca un scut uman între forțele de ordine și un grup de manifestanți, moment în care a fost remarcată de un Andrei, membru al trupelor antirevoltă Berkut din Ucraina.

Acesta a auzit-o pe tânără când îi spunea unei prietene numărul ei de telefon, pe care l-a memorat. Apoi, i-a trimis Lidiei un mesaj.

”Am reținut numărul tău când i l-ai spus prietenei tale. Nici măcar nu știu cum te cheamă. Am stat toată noaptea cu un scut în fața ta. Mi-am dat seama că vreau să mă căsătoresc cu tine. Andrei”, i-a scris Berkutul.

Prima lor întâlnire a fost pe Euromaidan, în mijlocul protestatarilor și răniților. ”Am fost luată prin surprindere de mesaj și nici nu știu de ce am fost de acord să ne întâlnim. Mă gândeam că poate îl conving că este de partea greșită a baricadei, dar nu m-am gândit că m-aș putea îndrăgosti de el. Dar când l-am văzut și am început să vorbim, s-a întâmplat”, a povestit Lidia Pankiv.

Ulterior, invitată într-o emisiune TV pentru a vorbi despre povestea sa de dragoste, Lidia a profitat de spațiul de emisie și de faptul că totul era transmis în direct și a început să vorbească despre ororile din Ucraina.

”Probabil ați vrut să auziți cum m-am îndrăgostit. E adevărat, m-am îndrăgostit, dar să vă spun și altceva. Eram acolo cu mâinile goale și am tras trupurile celor morți. Doi dintre cei mai buni prieteni ai mei au fost uciși în piață. Îl urăsc pe Ianukovici și pe cei care au îndeplinit ordinele criminale. Am venit doar fiindcă este o emisiune în direct. Timp de trei luni, Inter (n.r. televiziunea la care era invitată) a înșelat telespectatorii și a semănat dușmănie în această țară, iar acum faceți apel la pace și unitate. Am adus aceste fotografii pentru ca voi să-mi vedeți prietenii morți. Acum nu mai am timp, trebuie să plec pe Maidan”, a spus Lidia, în uralele publicului și lăsând moderatorii cu gura căscată.

Presa internațională scrie că faptele de mai sus s-au petrecut în luna decembrie, însă au fost mușamalizate de presa ucraineană, aflată încă sub controlul puterii la acea vreme. Din aceste motive, numele de familie și chipul polițistului îndrăgostit de protestatară nu au fost făcute publice.