Prima pagină » Magazin » S-au pus în vânzare biletele pentru concertul Roxette

S-au pus în vânzare biletele pentru concertul Roxette

S-au pus în vânzare biletele pentru concertul Roxette
Biletele pentru concertul pe care duoul suedez Roxette îl va susține, pe 17 mai 2015, la Arenele Romane din București au fost puse în vânzare miercuri, informează organizatorii evenimentului, Emagic.

Începând de miercuri, fanii duoului Roxette își pot achiziționa biletele pentru concertul de la Arenele Romane, având la dispoziție mai multe categorii de preț, care variază de la 145 de lei la 295 de lei.

Biletele vor fi disponibile inițial pe www.Myticket.ro, ulterior și în rețeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica și librăria Mihai Eminescu.

Concertul pe care trupa Roxette îl va susține în Capitală reprezintă cel de-al treilea show al duoului suedez în România, după o primă vizită la București, în 2011, și una la Cluj, în 2012.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Roxette va încheia luna aceasta cel mai recent turneu, pregătind însă, pentru prima jumătate a anului viitor, noi concerte în Australia și Noua Zeelandă, dar și o revenire în Europa. Noul turneu european marchează cea de-a 30-a aniversare a duoului suedez și va debuta pe 10 mai 2015, la Milano, urmând ca, o săptămâna mai târziu, trupa să concerteze în România. Turneul va cuprinde 27 de spectacole programate în 18 țări.

„Este minunat să revii pe scenele internaționale. Feedback-ul primit din partea publicului de-a lungul acestor ani este copleșitor și abia așteptăm să-i reîntâlnim. Abia așteptam să te revedem, Europa!”, au declarat membrii trupei Roxette.

 

 

Au trecut 25 de ani de când single-ul „The Look” a intrat pe prima poziție în US Billboard Singles Chart, în martie 1989. „Listen To Your Heart”, „It Must Have Been Love” și „Joyride” au ajuns, la rândul lor, pe primul loc în clasamentele muzicale din Statele Unite ale Americii, subliniind astfel succesul celor doi artiști care aveau să rămână cunoscuți în istoria muzicală drept una dintre cele mai mari și mai iubite trupe pop ale ultimelor decenii.

Cu o colecție impresionantă de hituri, duoul suedez a reușit să domine clasamentele muzicale în anii ’90, dar și mult după, înregistrând, de-a lungul timpului, vânzări de peste 75 de milioane de discuri.

După o lungă pauză în care solista Marie Fredriksson s-a refăcut după lupta câștigată împotriva cancerului, cei doi membri s-au reunit în 2011. „Charm School”, primul album înregistrat după revenirea pe scenă, promovat de single-ul „She’s Got Nothing On (But The Radio)”, a reușit să atragă din nou atenția fanilor, Roxette făcând încă o dată dovada faptului că rămâne una dintre cele mai apreciate trupe pop. A urmat un turneu impresionant care a reușit să strângă peste 1,5 milioane de spectatori de-a lungul a 153 de concerte.

În luna octombrie, Roxette a pornit într-un alt turneu, care avea să-i poarte pe Marie Fredriksson și Per Gessle prin Rusia, Finlanda și țările baltice, seria concertelor fiind prelungită cu noi show-uri în Australia și Noua Zeelandă.

Autor