Salut militar ÎN PIELEA GOALĂ pentru susținerea prințului Harry. GALERIE FOTO

Publicat: 28 08. 2012, 18:10
Actualizat: 30 07. 2014, 02:05

Peste 15.000 de oameni s-au alăturat unui grup de Facebook pentru a-l susține pe prințul Harry cu un salut militar în pielea goală, scrie Daily Mail.

Civili, foști militari sau soldați care se află în prezent în Afganistan, femei și bărbați deopotrivă, au pozat nud, în timp ce executau salutul militar pentru prinț, care este pilot de elicopter în armata britanică.

Cei care, în semn de solidaritate cu prințul Harry, au renunțat complet la haine, și-au acoperit zonele intime cu mâna, cu arma din dotare, cu steagul Marii Britanii sau cu cascheta, aceasta fiind singura condiție impusă de inițiatorii acestui demers. 

Prințul Harry este în centrul unui scandal care a făcut înconjurul lumii în ultimele zile, după ce site-ul TMZ.com a publicat niște fotografii în care al treilea moștenitor la tronul britanic joacă biliard pe dezbrăcate în Las Vegas.