Șapte picturi murale spectaculoase ale misteriosului pictor stradal Banksy
Banksy vinde artă, scrie cărți, regizează documentare despre escapadele sale artistice, dar preferă să rămână în anonimat, scrie Business Insider. Artistul este un maestru în arta graffiti-ului și a stencil-ului, două tehnici specifice pictorilor stradali.
Cea mai recentă lucrare a lui Banksy este „Girl with a Pearl Earring”, un omagiu adus pictorului Johannes Vermeer. Celebrul cercel este „improvizat” din cutia unei alarme de locuință.
În 2007, Banksy a vizitat Betleemul în timpul Crăciunului, pentru a dezvălui șase noi lucrări, pictate pe zidurile orașului. Banksy a dorit să contribuie la stimularea turismului local.
Această lucrare datează din 2009 și ilustrează modul în care autoritățile tratează arta stradală. De cele mai multe ori, picturile murale sunt considerate acte de vandalism.
În 2008, Banksy a vizitat New Orleans-ul pentru a comemora trei ani de la producerea uraganului devastator Katrina, printr-o lucrare murală.
Uneori, în picturile murale ale lui Banksy, copiii sunt înghițiți de bancomate.
Banii obținuți de Banksy în urma vânzării lucrării „Mobile Lovers” au fost donați clubului Broad Plain Boys din Bristol, care traversa o perioadă financiară dificilă.
Una din cele mai celebre picturi murale ale lui Banksy, care poate fi admirată pe un zid din Betleem.