Prima pagină » Magazin » Sărbători fericite pentru un american. „Am așteptat 50 de ani pentru a-mi petrece Crăciunul cu tata”

Sărbători fericite pentru un american. „Am așteptat 50 de ani pentru a-mi petrece Crăciunul cu tata”

Sărbători fericite pentru un american.
Un american în vârstă de 50 de ani va avea parte de cel mai frumos cadou de Crăciun, asta pentru că va petrece sărbătorile cu tatăl său pentru prima dată.

Un american în vârstă de 50 de ani va avea parte de cel mai frumos cadou de Crăciun, asta pentru că va petrece sărbătorile cu tatăl său pentru prima dată, relatează Daily Mail. Westley Grey și-a întâlnit părintele pentru prima dată în octombrie 2012.

Povestea familiei este una deosebită, mai ales că Westley are și un frate geamăn. În urmă cu mai bine de 50 de ani, Westely Grey senior, care s-a înrolat în marină în 1947, a cunoscut-o pe mama băieților în timpul unei misiuni, când cei doi s-au și îndrăgostit. După scurt timp, Grey senior a fost trimis în Insulele Caraibe, despărțindu-se astfel de femeia iubită.

Ulterior, femeia a descoperit că era însărcinată cu gemeni, însă nu a avut cum să-l anunțe pe tatăl lor.

Acum la aproape 50 de ani după, gemenii Westely au aflat că au trei surori și un frate. „Va fi cel mai frumos cadou de Crăciun vreodată. Am așteptat 50 de ani ca să-l văd și mi-am pierdut cuvintele când s-a întâmplat asta. A fost cel mai minunat moment din viața mea”, a spus Westler Grey junior.