„Scările către cer”, o atracție turistică ilegală
Cu toate că scara Haiku din O’ahu, supranumită și „Stairway to Heaven”, este închisă pentru accesul publicului de peste 30 de ani, aceasta este în topul preferințelor celor pasionați de drumeții. Aflată în munții Ko’olau, acoperiți de o vegetație bogată, scara cu 3.922 de trepte conduce către vârful Puu Keahiakahoe.
Construcția, realizată inițial din lemn, a fost amplasată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru ca soldații să poată avea acces la o antenă radio aflată pe munte. În anii ’50, după închiderea bazei militare, scara a trecut în proprietatea Pazei de Coastă, care a decis înlocuirea treptelor cu unele din oțel și amplasarea unor rampe în anumite zone.
În urma unei furtuni foarte puternice care a distrus anul acesta anumite porțiuni, această atracție turistică este în pericol. De aceea, un grup de oameni din Hawaii, care formează de mai mulți ani organizația Friends of Haiku Stairs, a hotărât să o repare și să formeze un sistem prin care cer vizitatorilor o taxă pentru vizitare. Taxa ar urma să fie de 100 de dolari pentru turiști și de 10 dolari pentru locuitorii din Hawaii, scrie Huffington Post.
Reprezentanții organizației susțin că scările nu sunt periculoase, vizitatorii nu ar avea cum să se piardă pe scări. Pericolul apare doar dacă aceștia se îndepărtează de aceste scări.