Scenariu de Kusturica la Vaslui: Consilierii locali PSD au LEGALIZAT petrecerile în CURTEA ȘCOLII înainte de NUNTA primarului PSD. IMAGINI cu nuntașii în cortul unde au petrecut TOATĂ NOAPTEA
Cu câteva luni înainte de nunta primarului, consilierii locali aprobau închirierea localurilor școlilor pentru nunți, botezuri, hore, baluri, în satele din comună unde nu există Cămine Culturale. Cât a costat masa și dansul la școală? 1.000 de lei. Este bine? Este rău? Să fie nuntă la școală? Să fie horă și bal? Primarul PSD din Pogana, pe care presa locală l-a vizat până acum doar cu niște zvonuri privind răfuieli politice comunale și, mai timid, cu aluzii la vânătoarea de căprioare, a lansat în online o discuție despre o Românie săracă, naivă, petrecăreață și balcanică până-n măduva satelor.
Nunta în curtea școlii nu este o premieră în România profundă, unde finanțiștii raportează la Eurostat cei 25% de români aflați sub pragul sărăciei. Premiera este că undeva, într-un sat dintr-o comună obscură din Vaslui, edilii locali au legalizat-o. Decizia Consiliului Local Pogana poate fi discutabilă, într-o abordare principială. Dar satul Tomești este atât de sărac, încât subiectul alunecă oarecum dincolo de discuțiile principiale privind oportunitatea și legalitatea petrecerilor cu lăutari în curtea școlii.
Scandalul mediatic referitor la nunta fiicei primarului din comuna Pogana, Maricel Gîfu, s-a transformat într-o consternare generală, în urma anchetei făcută de Prefectura Vaslui, care a stabilit că primarul Gâfu a organizat perfect legal nunta. Consiliul Local Pogana a emis o hotărâre pe 28 decembrie 2017, prin care stabilește taxele și impozitele locale pentru închirierea localurilor școlilor, în vederea organizării de nunți, botezuri, hore, baluri, în localitătile din comună unde nu există Cămine Culturale. „Este tradiție la noi că să faci nuntă în satul unde te-ai născut, ai crescut, ai învătat.”, a declarant sentimental primarul Gîfu pentru presa locală.
„Din câte știu, există o hotărâre de Consiliul Local, în care e scris negru pe alb că școala poate fi închiriată pentru evenimente cultural-artistice, nunți, botezuri… În loc să îmi tihnească nunta fiicei mele, am răspuns la telefoane.. Dar… asta e! Ne asumăm funcțiile!”, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, primarul Maricel Gîfu.
Cu doar trei săptămâni în urmă, pe 8 august, o nuntă de romi care petreceau, cu mici și grătare, în curtea unei școli din Călărași, a fost întreruptă de jandarmi. Petrecăreții au fost amendați cu o amendă contravențională de 1.000 de lei pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Paradoxal, nuntașii romi au plătit aceeași sumă ca și primarul din Pogana pentru petrecerea în curtea școlii: 1.000 de lei.
Acum un an, în 2017, directorul Colegiului Emanuil Gojdu, Florin Nicoară, i-ar fi acordat unei orădence permisiunea de a organiza o nuntă de argint preț de câteva ore, în curtea Colegiului, pentru o petrecere surpriză.
Părerile sunt împărțite, iar imaginația legiuitorului ușor depășită de situația din teren. În cazul nunții de la Tomești, șeful Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Gabriela Plăcintă, a declarat că nu este de acord cu schimbarea destinației școlilor în spații de agreement, nici măcar în timpul vacanțelor. „Pentru că o fi Consiliul Local suveran în localitate, dar în școli este suveran Inspectoratul Școlar. Nu putem fi de acord cu desfășurarea de nunți, botezuri, baluri și hore, în școli, chiar dacă în localităti nu există Cămine Culturale”, a declarant ea pentru cotidianul local vremeanoua.ro.