Prima pagină » Magazin » Schimbare majoră la cel mai cunoscut ziar de business din lume. „Ne gândim la un mediu mai adaptat zonei de digital media”

Schimbare majoră la cel mai cunoscut ziar de business din lume. „Ne gândim la un mediu mai adaptat zonei de digital media”

Schimbare majoră la cel mai cunoscut ziar de business din lume.
Ziarul de business Financial Times, care a fost achiziționat recent de cea mai mare companie de media din Japonia, Nikkei, pentru 1,19 miliarde de euro, se va muta într-un nou sediu din Londra și va angaja mai mulți jurnaliști, informează theguardian.com.

După achiziția sa de către Nikkei, Financial Times trebuie să își caute un nou sediu, din cauză că tranzacția de preluare a acestei publicații nu a inclus și cumpărarea clădirii din Londra în care ziarul funcționează din 1989. Înainte de a se muta în actualul sediu, care este deținut de FT Group, echipa publicației și-a desfășurat activitatea începând cu anii 1950 într-un alt sediu londonez.

Potrivit directorului executiv al FT Group, John Ridding, Financial Times va căuta anul viitor un nou sediu. De asemenea, publicația vrea să angajeze mai mulți jurnaliști, în contextul schimbării patronatului ziarului.

„Dincolo de această tranzacție, ne gândim la un mediu mai adecvat, mai dinamic, mai corespunzător zonei de digital media”, a spus John Ridding, precizând că mutatul unei asemenea companii implică o planificare riguroasă, care necesită timp. „Nu este nicio grabă, iar în caz de urgență putem să mai stăm în actualul sediu pentru câțiva ani, însă un nou sediu se află în planurile noastre”, a mai spus el.

Ridding a mai spus că Financial Times își va crește numărul de angajați, însă nu a oferit cifre în acest sens. Acest lucru va avea loc în contextul în care grupul Nikkei dorește să crească vânzările publicației în special în Asia și America de Nord. „Vor fi zone în care se vor face investiții. Suntem în proces de creștere și dezvoltare”, a adăugat acesta.

Pe de altă parte, conducerea grupului Nikkei a transmis angajaților Financial Times un e-mail prin care i-a asigurat pe aceștia că nu dorește să reducă numărul de locuri de muncă și că actuala echipă de management va rămâne în funcție.

De asemenea, președintele Nikkei, Tsuneo Kita, și directorul executiv al companiei, Naotoshi Okada, le-a transmis angajaților Financial Times că plănuiesc să facă investiții, astfel încât publicația să devină „extrem de profitabilă”.

„Financial Times va continua să se bucure de independență editorială și de libertate totală, așa cum ar trebui să se întâmple în cazul tuturor organizațiilor de media”, au mai spus cei doi.

Ziarul de business Financial Times a fost vândut de grupul britanic Pearson, care a deținut această publicație prestigioasă timp de aproape 60 de ani, celei mai mari companii de media din Japonia, Nikkei, pentru 844 de milioane de lire sterline (1,19 miliarde de euro), conform unui material publicat joi pe ft.com.

Grupul Pearson, care a devenit liderul mondial în domeniul publicațiilor educaționale, s-a aflat în ultimul an în negocieri care vizau o potențială vânzare a cotidianului Financial Times.

Compania privată de media Nikkei, care deține cotidianul The Nikkei, publicația japoneză de business cel mai bine vândută, cu 3,12 milioane de abonați, a reușit să iasă învingătoare în urma acestor negocieri, în defavoarea rivalului german Axel Springer, un grup de media care și-a dorit la rândul său să își includă în portofoliu ziarul Financial Times.

Nikkei a câștigat această „bătălie” după ce a transmis Pearson o ofertă de ultimă oră, în cuantum de 844 de milioane de lire sterline, pentru a prelua Financial Times.

Această tranzacție marchează sfârșitul unei ere, grupul britanic Pearson ieșind din acționariatul Financial Times după ce a deținut această publicație timp de 58 de ani, într-o perioadă de schimbări în industria media internațională.

Tranzacția dintre Pearson și Nikkei vizează versiunea tipărită a Financial Times, site-ul FT.com și titluri precum The Banker și Investors Chronicle, dar nu include sediul central al Financial Times Group din Londra și nici participația deținută de Financial Times Group (50%) în The Economist Group, editorul revistei The Economist.

Achiziția Financial Times de către grupul Nikkei vine în contextul unor schimbări dramatice în industria internațională de media. Ziarele se luptă cu declinul tirajelor și al încasărilor din publicitate, în timp ce companiile digitale și marile grupuri din zona online, precum Google, și-au crescut interesul în zona business-ului de media și a furnizării de știri.

Spre deosebire de mulți dintre rivalii săi, Financial Times a cunoscut o evoluție în ultimii cinci ani, iar tirajul său total (vânzările unei ediții atât în format tipărit, cât și digital) a crescut cu peste 30%, până la 737.000 de copii.

Echipa editorială a Financial Times este formată din 500 de jurnaliști, care lucrează din peste 50 de locuri din lume.

Financial Times a apărut pentru prima dată în 1888, ca un ziar de patru pagini, și a fost cumpărat de grupul Pearson în 1957.