Schimbarea la Față, sărbătorită pe șase august. Tradiții și obiceiuri magice de Pobreajen

Schimbarea la Față a lui Iisus Hristos are ca semnificație momentul în care apostolii Mântuitorului, aflați pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.

„Schimbarea la Față a Domnului, sărbătoarea ortodoxă, a fost asimilată sărbătorii ce marchează despărțirea de vară, schimbarea veșmintelor naturii, dar și ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp. Îngălbenesc frunzele, se răcesc apele, pleacă păsările migratoare, târâtoarele și insectele se pregătesc să intre în pământ, adăpostindu se peste iarnă. Constituie de asemenea un moment important al calendarului viticol: în această zi nu se lucrează și se face pomană la biserică cu poame din noua recoltă. Tot acum se adună și plante de leac. Prin etimologie populară, Obrejenie aduce după sine probozirea (certarea) celor neascultători, ocărârea lor în decursul anului ce vine”, scrie Antoaneta Olteanu, în volumul „Spațiul și timpul în tradițiile românești”, publicat de editura Paideia, în 2018.

Schimbarea la Față Creștină

Praznicul Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos este prin excelență sărbătoarea îndumnezeirii firii omenești și a participării trupului trecător la bunătățile veșnice.
Pe muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleșiți de somn, tresar deodată la o priveliște nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, fața Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar, imediat, au parte de un lucru și mai neobișnuit: în această lumină, doi bărbați stau de vorba cu Iisus despre patima și moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise și Ilie. Semnificația tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu și transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viața aceasta.

Domnul a venit la muntele Taborului, care este în Galileea, venind după el și ucenicii și mult popor. Dar, de vreme ce obiceiul Domnului Hristos era ca rugăciunile cele către Dumnezeu Tatăl să le facă singur, în deosebi de ucenicii săi, de aceea a lăsat sub munte poporul și pre ucenicii săi, și a luat numai pre trei dintr-înșii: pre Petru, pre Iacov și pre Ioan. Dormind ei, Iisus Hristos s-a schimbat la față, strălucind cu slava dumnezeirii sale. Apostolii, deșteptându-se, au văzut slava lui cea negrăită, fața luminoasă ca soarele, hainele lui albe ca zăpada (Viețile sfinților, XII, pp. 156-157).

Aceasta a fost prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Și-a arătat slava dumnezeiască înaintea apostolilor: „Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2).

Credințe și tradiții

Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul și pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrânește. Tot în popor se mai spune că de Schimbarea la Față nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să te certe cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la Față. Din aceasta zi se interzice scăldatul, dar și culcatul afară.

Pentru că este în timpul postului de Sfânta Maria, Schimbarea la Față se prăznuiește prin dezlegare la pește.

Pelerinaj pentru Schimbarea la Față
Mii de pelerini din România merg în fiecare an de Schimbarea la Față pe Muntele Tabor , singurul munte izolat din Israel, care se află în regiunea Galileea de Jos, la aproximativ nouă kilometri est de Nazaret. Muntele Tabor se mai numește Muntele Schimbării la Față a lui Hristos.

Cei care au sărbătorit Schimbarea la Față a Domnului pe Muntele Tabor povestesc că, în timpul Sfintei Liturghii, se coboară asupra mănăstirii ortodoxe, un nor luminos, care nu are caracteristicile unui nor obișnuit. Norul apare o singură data pe an, întotdeauna în același loc, în direcția Nazaretului, și la aceeași vreme, până noaptea târziu.

Sensuri populare

În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august și este privită și ca începutul toamnei.

Schimbarea la Față mai este numită în popor și Obrejenia, denumire ce vine din slavonă și înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greaca a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numește sugestiv Dumnezeiasca Înfrumusețare a lui Hristos.

În satele românești încă mai este păstrat viu spiritul acestei sărbători, de care sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, tradiții și superstiții.

Se spune că aceia care nu țin această sărbătoare vor fi uscați și gălbejiți ca florile care de acum încep să se veștejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi și ploșnițe. Fetelor care se spală în această zi nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește iarba.

Despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se spune că vor muri până la sfârșitul anului.

În această zi nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de către cineva, că așa vei fi tot anul. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă (beție, tutun, preacurvie, etc.) sigur vor fi vindecați. Femeile însărcinate, dacă vor ține această zi, vor avea o naștere ușoară și copii sănătoși.

Biserica a rânduit ca, de sărbătoarea Schimbării la Față, să se facă dezlegare la pește pentru bucuria praznicului, ce are loc în timpul postului Sfintei Marii.

În această perioadă să sfințesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioșii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au pentru a fi binecuvântate de preot și împărțite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuți în neființă, ci să facă pomană în amintirea și pentru sufletul acestora.

Toamna din august

Din 6 august, toamna începe să-și intre treptat, treptat în drepturi. De acum înainte, iarbă nu mai crește, păsările se pregătesc să plece spre țările calde, insectele se pregătesc să intre în pământ. Frunzele copacilor încep să ruginească. Dacă în Ziua Schimbării la Față vremea este însorită și plăcută, toamnă va fi una roditoare și îmbelșugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâta. În popor se spune că, dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarnă care va veni va fi una plină de ninsori.

Este bine ca, până la această dată, țăranii să termine de cosit și de adunat fânul. De acum încolo iarbă și florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului. Acum se culeg și ultimele plante de leac. În această zi se poate începe și gustatul boabelor de struguri. Deși încă nu sunt coapte și ți se sterpezește gura de la ele, tradiția le atribuie un rol vindecător și se spune că sunt bune de leac pentru cei care au intestinele sensibile, remarcă Antoaneta Olteanu, în volumul „Spațiul și timpul în tradițiile românești”, publicat de editura Paideia, în 2018.

O veche superstiție spune că nu e bine să te mai scalzi în apele repezi de munte, că apele se răcesc, iar cerbii vin să le spurce și crește riscul îmbolnăvirilor. Tot de acum este bine să nu se mai doarmă afară.
„Se răcesc apele. Cerbii le spurcă, urinându-se în ele; de-acum nimănui nu-i mai este îngăduit să se scalde (Pamfile, 1997, p. 146). Se ține pentru că cel ce va intra în acea zi în apă se va schimba la față (Speranția, VI, f. 259 v). Începe să se îngălbenească frunza codrului (Pamfile, 1997, p. 145). Atunci pleacă berzele, purtând rândunelele pe spate. Se serbează în credința ca ele să poată trece toate mările fără nici un pericol (Speranția, II, f. 133; V, f. 15). Șerpii, șopârlele și toate insectele intră în pământ. Care vietate nu va fi intrat până la această zi poate fi omorâtă, în special șerpii. Dacă un tânăr vede un astfel de șarpe și nu-l omoară, șarpele se va preface în zmeu. Dacă șarpele va fi văzut de o femeie și nu va fi ucis, el va muri până la anul (Pamfile, 1997, p. 146).

Dureri și interdicții

Pe cine doare capul la Schimbarea la față, acela un an de zile pățește de durere (Mangiuca, 1882, p. 25). Probajele le cred bătrânii niște sfinte lăsate de Dumnezeu pe pământ pentru a face dreptate între oameni. Ca pedeapsă la un om pentru un rău ce-l face, sfintele îl proboză pe om și, dacă omul nu se pocăia, trebuia să moară. În acea zi fiecare femeie, fată, băiat, bărbat se ferește de a se ocărî unul pe altul, căci tot anul nu trăiește decât în sfadă cu alții (Speranția, VIII, f. 356). Multe gospodine se păzesc ca să nu mănânce mere, pere sau perje până la această zi; în această zi însă se pot mânca, deoarece cerul este deschis. La această sărbătoare se dezleagă mâncarea poamei sau a strugurilor, când se și duc la biserică spre a se sfinți. Cel care mănâncă struguri înainte de această zi își afurisește mațele (Pamfile, 1997, p. 145).
Fetele nu se spală, pentru că altfel părul nu le-ar mai crește, cum nici iarba nu va mai crește începând cu această zi de început al toamnei (Pamfile, 1997, p. 146). Se ține din cauza trăsnetului (Speranția, I, f. 44 v). Se ține pentru ars (Speranția, I, f. 425 v). E rea de ploșnițe; nu se spală nimic în casă (Speranția, III, f. 189 v).

Obicieiuri la trecerea de la vară la toamnă

Era ultima zi când plantele mai erau bune de leac (Șerban, p.85). Se dezleagă mâncarea poamei sau a strugurilor, care sunt duși la biserică pentru a fi sfințiți (Moșii de Schimbarea la față; Pamfile, 1997, p. 145). Boabele de struguri desprinse de pe ciorchini și sfințite se numesc „colivă de struguri”. Gustatul primei boabe de strugure se făcea după un ritual din care nu lipsea formula de consacrare pronunțată cu voce tare: „Boabă nouă în gură veche!” (Ghinoiu, 1999, p. 151). Se duc faguri de miere la biserică (Pamfile, 1997, p.145). Pentru bunul mers al vieții și al treburilor: Se ține pentru roadele viilor (Speranția, I, f. 61 v).
În această zi culeg coarne și sunt bune pentru femei, la naștere. Cei care vor ține sărbătoarea le va naște femeile ușor (Speranția, II, f. 231 v).

Omul care are dor de ochi se uită după berze, ca dorul să se ducă cu ele (Speranția, V, f. 227). Pescarii era bine să dea de pomană câte o bucată de pește, ca să aibă noroc la prins, iar ploile de toamnă, care umflau Jiul, să bage mult pește în bălțile mărginașe (Șerban, p.85).

Apărător de rele și durere: La Obrejenie toate buruienile și florile dau înapoi și se veștejesc. Cine nu sărbătorește acea zi, se usucă și îngălbenește ca și florile (Speranția, I, f. 215).
Pentru că pleacă berzele în călătorie, nu e bine să plece nimeni în călătorie, că se rătăcește și nu mai vine de unde a plecat. E ceas rău (Speranția, V, f. 250). La Obrejenii nu se lucrează din cauză că, atunci când au rane pe ei, se umflă rău și în urmă mor (Speranția, I, f. 4 v). E rea pentru lovituri, de friguri (Speranția, I, f. 12; III, f. 55 v).

Toți copiii trebuie să fie ascultători și cuminți, ca să nu fie proboziți (ocărâți) în această zi, că vor fi proboziți tot anul (Pamfile, 1997, p. 145). Gospodarii caută să fie împăcați și împăciuiți unii cu alții, căci altfel această sărbătoare îi va probozi și vor rămânea vrăjmași peste an (Pamfile, 1997, p.145).

Magie legată de Schimbarea la Față a Domnului

Femeile se duc în pădure unde, în pielea goală, culeg alune pentru friguri. Se culeg de pe câmp plantele de leac: avrămeasă, mușețel, leuștean etc. (Pamfile, 1997, p. 146). Adunate în această zi și după un anume ritual, plantelor și fructelor le sporea puterea de vindecare a frigurilor și altor maladii. În ziua de Obrejenie se ia o crăcuță cu șapte prune, câteva alune și se păstrează la un loc neumblat, ca să nu fie stricate de ceva, căci sunt bune de friguri și de alte boale în cursul anului (Gorovei, 1995, p. 92). Lipesc baligă de vacă pe gard; aceasta este bună spre a se afuma cu ea cei ce suferă de năjit (Speranția, II, f. 209).

Babele descântă de urât în această zi, zicând să se despartă cineva de o ființă iubită și să plece cum pleacă berzele (Speranția, II, f. 226). E bine să se fure flori de tigvă care să se plămădească în apă neîncepută. Din această apă să bea oricine chiar din această zi, ca să fie ferit peste ani de brâncă și de alte umflături. Oricum, cel care capătă brânca, dacă bea din această apă, se crede că se tămăduiește (Pamfile, 1997, p.146), notează Antoaneta Olteanu, în volumul „Spațiul și timpul în tradițiile românești”, publicat de editura Paideia, în 2018.