Prima pagină » Magazin » Schwarzenegger a făcut anunțul mult așteptat de fani. „Abia aștept să revin ca modelul T-800″

Schwarzenegger a făcut anunțul mult așteptat de fani. „Abia aștept să revin ca modelul T-800″

Schwarzenegger a făcut anunțul mult așteptat de fani. „Abia aștept să revin ca modelul T-800
Detalii pe gândul

Actorul în vârstă de 70 de ani a jucat rolul principal în filmul original regizat de James Cameron – un cyborg ucigaș T-800, trimis din viitor -, alături de actrița Linda Hamilton.

Actorul a declarat pentru site-ul TheArnoldFans.com: „Abia aștept să revin ca modelul T-800. Va fi grozav, cu Tim Miller ca regizor și James Cameron monitorizând totul”.

În afară de filmul care a lansat franciza, în 1984, Cameron a mai regizat continuarea „Terminator 2: Judgment Day”, dar nu s-a implicat în următoarele trei pelicule, „Terminator 3: Rise of the Machines” (2003), „Terminator Salvation” (2009), „Terminator Genisys” (2015).

Nu au fost făcute publice detalii despre scenariu, dar se pare că noul film va fi o continuare directă a celui lansat în 1991.

În primul film, Schwarzenegger a interpretat un rol negativ, dar, în următorul, personajul său a avut caracteristici pozitive.

Cele cinci filme ale francizei au avut încasări totale de 1,8 miliarde de dolari la nivel mondial.

Actorul de origine austriacă Arnold Schwarzenegger a devenit celebru cu rolul din franciza „Terminator”. El a jucat în mai multe filme după ce și-a reluat cariera cinematografică, după încheierea mandatului său de guvernator al statului California, în 2011, însă niciunul nu a avut același succes de box office de care s-au bucurat producțiile sale din anii ’80 și ’90.

Unul dintre cele mai recente filme ale sale, „Terminator: Genisys” (2015), a obținut încasări dezamăgitoare în box office-ul nord-american (90 milioane de dolari), însă a avut performanțe mult mai bune pe plan internațional, reușind încasări de 350,4 milioane de dolari.

Autor