Scriitorul ADRIAN ONCIU, despre noul său roman. Detalii și personaje UȘOR de recunoscut!

Scriitorul și scenaristul Adrian Onciu și-a lansat cel mai recent thriller, „Cu mâinile legate”, și a vorbit într-un interviu pentru MEDIAFAX despre raportul dintre scris și meseria sa de bază, despre trecerea de la jurnalism și umor la proză, dar și despre trecutul și viitorul romanului românesc de suspans.

Prezentăm mai jos interviul acordat de Adrian Onciu agenției MEDIAFAX:

Reporter: Ați făcut studii pentru a fi inginer de calculatoare, dar scrisul v-a dus la scenaristica pentru emisiuni de satiră TV. Cum s-au împletit aceste direcții cu jurnalismul de investigație și romanele care își propun să țină cititorul cu sufletul la gură?

Adrian Onciu: Cititorii care nu mă cunosc ar putea crede că mă pricep la orice – de la depanat computere până la scris anunțuri de condoleanțe. În realitate, lucrurile au curs destul de lin și aproape previzibil pe traseul inginer-jurnalist-scriitor-scenarist, cu precizarea că facultatea de calculatoare a fost pierdere de timp. N-am practicat niciodată meseria. Ar fi ultimul lucru să pretind că aș fi și inginer, printre altele. Așadar, am fost jurnalist mai bine de 12 ani, perioadă în care mi-a apărut și primul roman, „Cercul Kagan”. De prin 2008 am început să scriu scenarii TV într-o echipă coordonată de Toni Grecu, cu care ulterior am lucrat la scenarii de film – lungmetraj și sitcom. Tot în acea perioadă am renunțat la jurnalism pentru cariera de scriitor și scenarist. De anul trecut, am reintrat, cumva, în atmosfera de presă, ca autor al foiletonului săptămânal de ficțiune politică „Micul Pentagon – Casa de nebuni”, publicat în ziarul Gândul.

Reporter: Care au fost cele mai neașteptate reacții primite la cărțile dumneavoastră?

Adrian Onciu: O să mă refer în special la ultimul meu roman, „Cu mâinile legate”, pentru că reacțiile sunt foarte proaspete. Spre exemplu, o domnișoară din Bârlad m-a întrebat pe Facebook dacă scenele erotice din carte sunt doar rodul fanteziei mele. I s-au părut foarte incitante. La fel și mie abordarea dumneaei. O altă doamnă, din Iași, mama unui băiețel care este coleg de școală cu fi-miu, i-a spus soției după lecturarea cărții, citez „Nu mă așteptam la așa ceva din partea domnului Onciu!”, cu trimitere la aceleași scene erotice. Cred că o să le recitesc până îmi dau seama unde am trecut linia roșie. Un prieten m-a întrebat, cu trimitere la romanul „Cu mâinile legate”, dacă aș putea să-i fac rost de numărul de telefon al Vandei – personaj principal în cadrul poveștii. I-a plăcut foarte mult și, dintr-un motiv care îmi scapă, a rămas cu senzația că Vanda ar fi o cunoștință de-a mea. L-am dezamăgit, evident. Foarte mulți cititori m-au rugat să-i invit la premiera filmului. Mi-au mărturisit, după lecturarea romanului, că au trăit senzația vizionării unui blockbuster de suspans. Rămâne doar să găsesc un producător.

Reporter: Ce detalii și personaje din lumea reală și-au făcut drum până în acțiunea romanelor pe care le-ați publicat?

Adrian Onciu: Primele mele trei romane nu conțin multe detalii sau personaje din lumea reală, fiind aproape sută la sută rodul imaginației. Și asta pentru că acțiunea se petrece în Europa și Statele Unite, în țări și locuri pe care nu am avut plăcerea, deocamdată, să le vizitez. În schimb, „Cu mâinile legate” este cât se poate de ancorată în realitatea zilelor noastre. Așadar, veți regăsi detalii și personaje ușor de recunoscut, nu neaparat zugrăvite pe de-a-ntregul. Am inserat frânturi din lumea televiziunii, a showbiz-ului, aspecte din mediul familial sau din birourile polițienești, din lumea oamenilor de afaceri, personaje din anturajul unor foste sau actuale vedete TV – toate se regăsesc în ultimul meu roman, „Cu mâinile legate”. Ar fi inutil să le numesc, fiecare cititor le va remarca sau nu, fără ca asta să afecteze în vreun fel plăcerea lecturii ori capacitatea de a dezlega misterul ce plutește în aer încă de la primele pagini.

Reporter: Ați spus într-un interviu că uneori durează mai mult să stabiliți scheletul pe care este construită povestea unei cărți decât scrierea propriu-zisă. Cum s-a dezvoltat povestea pe baza căreia ați scris „Cu mâinile legate”?

Adrian Onciu: Am pornit, inițial, de la o idee de scenariu de film. Față de povestea la care am ajuns în cele din urmă diferențele sunt destul de mari. Într-o primă fază, aș fi vrut să scriu ceva despre o celulă teroristă activată în București și despre drama unui personaj implicat, fără voia lui, în întreaga afacere. Câteva săptămâni m-am gândit cum să dezvolt intriga, apoi am renunțat brusc. Voiam să iasă ceva foarte credibil, iar în România atacurile teroriste sunt de domeniul SF, din fericire. Așa că am creionat un alt schelet, ceva mai domestic, mai realist, pe baza căruia am scris romanul „Cu mâinile curate”. Și nu-mi pare rău absolut deloc că am schimbat povestea. A durat câteva luni de la ideea inițială – cea cu teroriștii, și până să încep primul capitol, cu actorul Dragoș Zaharia în calitate de protagonist.

Reporter: Cum a evoluat suspansul ca gen în romanul românesc din ultimele trei decenii, știut fiind faptul că, înainte de 1989, câteva colecții celebre ale editurilor autohtone reușeau să impună în mod curent bestselleruri?

Adrian Onciu: Înainte de 1989 romanul polițist a cunoscut un mare succes la publicul larg din România, inclusiv din pricina faptului că peste o sută de scriitori s-au dedicat acestui gen literar. Cei mai cunoscuți dintre ei se epuizau rapid în librării, romanelor lor devenind, inevitabil, bestselleruri. I-aș aminti pe George Arion, Rodica Ojog-Brașoveanu, Viorel Cacoveanu, Haralamb Zincă, Petre Sălcudeanu sau Olimpian Ungherea – nume de scriitori oarecum celebri în vremurile alea și despre care cititorii mai tineri știu puține lucruri. După Revoluție romanele lor polițiste au intrat într-un cvasi-anonimat din varii motive, publicul preferând să caute autori străini de mistery&thriller. O singură excepție aș sublinia aici: George Arion. A fost și, din fericire, a rămas un prolific și talentat autor de romane polițiste, care nu doar că scrie literatură de calitate, ci și încearcă să-i promoveze pe autorii de policier. Scriitorii români de după 1989 au avut de luptat, pe de o parte, cu ideile preconcepute ale cititorilor legate de romanele cu milițieni și pe de altă parte cu avalanșa de autori celebri din spațiul literaturii anglo-saxone, care au umplut rafturile librăriilor. Așadar, scriitorii relevanți de mistery&thriller de după 1989 pot fi numărați pe degete. I-aș aminti pe Eugen Ovidiu Chirovici, Caius Dobrescu, Bogdan Hrib și, deloc în ultimul rând, George Arion.

Reporter: Care credeți că sunt motivele care împiedică un autor român concentrat asupra scrisului pentru un public larg să se bucure de recunoașterea pe care o vizează?

Adrian Onciu: Depinde ce înțelegem prin recunoaștere. Personal, m-aș bucura mai mult de recunoașterea venită din partea cititorilor și mai puțin a criticii de specialitate. Evident, în cazul oricărui scriitor există un sentiment de mulțumire atunci când publicul îi apreciază munca. Însă nu și unul de împlinire. Visul unui scriitor amator este să devină profesionist la un moment dat. Și să poată trăi doar din veniturile provenite din vânzarea cărților. Cum la noi un tiraj obișnuit depășește arareori 1.500 de exemplare, iar drepturile de autor sunt de circa zece la sută, vă puteți imagina că scriitori profesioniști nu prea există. Așa că adevărata recunoaștere pentru un autor ca mine, spre exemplu, ar veni când romanele mele ar fi traduse și vândute în toată lumea, în sute de mii de exemplare. Atunci aș deveni, probabil, un scriitor profesionist. Pentru că m-ați întrebat ce mă împiedică să mă bucur de această recunoaștere, vă răspund scurt: nimic! Sunt convins că va veni la momentul potrivit.

Reporter: Care credeți că ar putea să fie considerată marca Adrian Onciu în romanele pe care le-ați publicat până acum?

Adrian Onciu: Primele trei romane sunt destul de diferite de ultimul, iar aici mă refer la intrigă, locație, personaje și chiar stil. Cred că romanul „Cu mâinile legate” se apropie mai tare de ceea ce mă caracterizează: o scriere fluidă, ușor de lecturat, un suspans continuu, accente de umor, pasaje erotice reușite și un final greu de intuit. Și poate chiar ceva în plus, pe care vă las să îl descoperiți odată cu povestea. Lectură plăcută!

Adrian Onciu, născut în 1968, a studiat ingineria, dar cariera sa a pornit în altă direcție în 1994, odată cu interviul susținut pentru un post de reporter. A fost, pe rând, reporter, șef de secție, redactor-șef și editor la Opinia, Universul, Independentul, Ziua, Flacăra, Monitorul și Jurnalul de Est, în aceeași perioadă înregistrând și apariția romanului său de debut, thrillerul „Cercul Kagan”. Cu următoarele două volume, „Afacerea Alzira” și „Templul negru”, Adrian Onciu și-a confirmat statutul de „maestru al genului mystery”, arată editorii. Romanul „Cu mâinile legate” reprezintă o dublă premieră. Este prima colaborare cu Editura Trei și impune un nou stil abordat de autor.