Scrisoarea care poate DISTRUGE o companie: „Șeful mi-a tăiat bonusurile, a făcut sex cu o colegă în sala de ședințe și și-a bătut joc de evrei și de handicapați”
Un angajat al unei agenții de media din Londra și-a dat demisia și a trimis tuturor colegilor o scrisoare în care descria comportamentul neadecvat al managerului său. Scrisoarea a ajuns pe Twitter și a devenit imediat viral, scrie Daily Mail.
Kieran Allen, senior account manager la compania MEC Global, și-a dat demisia după doi ani și jumătate la acel loc de muncă, pe motiv că șeful său i-a distrus ultimele opt luni din carieră. Acesta i-a blocat toate bonusurile, l-a avertizat în privința performanțelor sale slabe și i-a pus la îndoială calitățile.
Toate acestea s-au întâmplat, susține Allen, după ce a fost convins să rămână în firmă, șefii promițându-i că îi vor mări salariul și îi vor oferi posibilități rapide de avansare. În schimb, Allen a suferit o cădere nervoasă din cauza volumului prea mare de muncă și al stresului, fiind nevoit să-și ia două săptămâni de concediu.
Click pentru a mări
E-mail-ul trimis de Allen este unul foarte detaliat
Când s-a întors, în martie, managerul l-a atacat și l-a făcut să se simtă ca un „outsider”. „M-a făcut să mă simt de parcă aș fi greșit cu ceva”, spune Allen.
În plus, angajatul a fost deranjat de comportamentul șefului și față de alte persoane ori în general. „Când au început Jocurile Paralimpice, s-a referit la ele drept Jocurile Spasmodice. Altădată, s-a lăudat că n-are niciun pic de sânge de evreu în el. Făcea de multe ori remarce sexiste, iar la un moment dat a luat o colegă, a dus-o să bea și apoi s-au întors și au făcut sex în sala de ședințe de la etajul trei”, scrie Allen în scrisoarea publicată online.
El a precizat că lucrurile din scrisoare sunt arhicunoscute printre colegii de la MEC Global și că nu face publice detaliile din răzbunare, ci pentru a-i proteja pe ceilalți colegi. „Nu am exagerat cu nimic și nu am inventat nimic. Acesta este purul adevăr”, a încheiat Allen.
Un purtător de cuvânt al MEC Global s-a declarat dezamăgit că unul dintre angajați a decis să părăsească firma cu resentimente și a ales să își expună public gândurile.