Prima pagină » Magazin » Scrisoarea unui tânăr pasionat de traseele montane: „Ghiolbanule, (…) stai acasă! Muntele chiar nu are nevoie de tine”

Scrisoarea unui tânăr pasionat de traseele montane: „Ghiolbanule, (…) stai acasă! Muntele chiar nu are nevoie de tine”

Scrisoarea unui tânăr pasionat de traseele montane:
Scrisoarea pe care un tânăr a adresat-o tuturor celor care nu respectă natura a devenit virală pe rețelele de socializare.

Deranjat de obiceiurile celor care nu respectă natura, un tânăr român a lansat o scrisoare  deschisă adresată tuturor celor care nu știu cum să prețuiască muntele.

Așadar, Andrei Stanca, redactor la emunte.ro, le-a recomandat turiștilor care nu știu cum să prețuiască frumusețea munților să stea acasă.

„Muntele nu a fost, nu este și nu va fi niciodată pentru toată lumea”, a scris el. „Muntele îi primește cu drag pe cei care respectă natura și care se respectă pe ei înșiși îndeajuns de mult, încât să încalțe bocancii și să se asigure că au la ei cele necesare unei drumeții. Pentru că, dragi ghiolbani, dacă alunecați într-o râpă sau vă rătăciți ca neghiobii pe munte, fără să catadicsiți să sunați la Salvamont înainte de venirea întunericului, puneți pe drumuri o întreagă echipă de salvatori montani, doar pentru că voi sunteți niște ghiolbani”, a continuat ei.

Mai departe, Andrei Stanca li s-a adresat tuturor celor care rup florile sau care „uită” să își strângă gunoiul înainte de a pleca din locul unde au campat: „După ce faci un grătar și chefuiești alături de ceilalți ghiolbani din gașca ta, strânge gunoiul, pune-l în pungi și ia-l cu tine, pentru că nimeni nu este obligat să suporte, în mijlocul naturii, priveliștea unui loc care arată de parcă pe-acolo ar fi trecut orcii din Stăpânul inelelor„.

Redăm în continuare scrisoarea integrală semnată de Andrei Stanca, devenită virală pe rețelele de socializare:

„SCRISOARE către GHIOLBANI. Stații acasă! Muntele nu are nevoie de voi

Când vorbești despre cei care citesc cărți din snobism sau de fațadă, discuția lunecă spre faptul că e bine că le citesc și-așa, rău n-are cum să fie. Motivele contează mai puțin, iar ei își deschid o mică portiță către educație și rafinament. Când vine vorba, însă, despre ghiolbanii care merg pe munte, noi am prefera să stea acasă și să facă orice altceva, numai să lase muntele în pace.

Muntele nu a fost, nu este și nu va fi niciodată pentru toată lumea. Muntele îi primește cu drag pe cei care respectă natura și care se respectă pe ei înșiși îndeajuns de mult, încât să încalțe bocancii și să se asigure că au la ei cele necesare unei drumeții. Pentru că, dragi ghiolbani, dacă alunecați într-o râpă sau vă rătăciți ca neghiobii pe munte, fără să catadicsiți să sunați la Salvamont înainte de venirea întunericului, puneți pe drumuri o întreagă echipă de salvatori montani, doar pentru că voi sunteți niște ghiolbani.

Dacă vrei să asculți muzică și nu te interesează ciripitul păsărilor și vuietul munților, bagă-ți căștile-n urechi sau stai acasă, pentru că nimeni nu te admiră dacă urci cu mașina până-n vârful muntelui, deschizi portierele și portbagajul și dai muzica la maximum. Ne deranjezi la fel de tare, indiferent dacă-l asculți pe Salam, pe David Guetta, dacă îți place Cheful șoferilor sau îl admiri pe Ion Dolănescu. În acel moment, ne-am dori să rămâi fără baterie la mașină și să vii să ne rogi să te ajutăm, iar noi să-ți spunem cât ești de ghiolban.

Dragă ghiolbanule, lasă florile în pace! Unele dintre ele sunt protejate prin lege. Dacă le rupi pentru că nu știi asta, florile rămân rupte, tu demonstrezi că ești prost, iar cei care ar fi trebuit să se ocupe de educația ta, fie că vorbim despre părinți sau despre diferitele instituții ale statului, nu și-au făcut treaba. Dacă le rupi pentru că așa vrei tu, ca domnița care a cules, recent, un întreg buchețel de flori de colț, înseamnă că ești un ghiolban nesimțit, care ar trebui amendat cu câteva mii de lei. Pentru că o crimă față de natură este un atac la adresa tuturor membrilor societății în care habitezi.

Dragă ghiolbanule, îți respectăm pasiunea pe care o ai pentru mici și grătare. Și nouă ne plac micii, de ce să te mințim? Dar, după ce faci un grătar și chefuiești alături de ceilalți ghiolbani din gașca ta, strânge gunoiul, pune-l în pungi și ia-l cu tine, pentru că nimeni nu este obligat să suporte, în mijlocul naturii, priveliștea unui loc care arată de parcă pe-acolo ar fi trecut orcii din Stăpânul inelelor. Până la urmă, mizeria făcută de tine va fi strânsă, probabil, de voluntarii din cadrul unor asociații, în timp ce tu, ghiolbanule, vei sparge semințe în fața blocului și vei râgâi după bere.

Ghiolbanule, scrisoarea asta ți se adresează, iar mesajul nostru este următorul: STAI ACASĂ! Muntele chiar nu are nevoie de tine și ești mai dăunător în mijlocul naturii decât râia pe-o capră.”