SCRISORI DOCUMENT. Ce i-a răspuns Einstein unei fetițe de clasa a VI-a la întrebarea: „Oamenii de știință se roagă?”
„Oamenii de știință se roagă?”. Asta este întrebarea care o frământa pe Phyllis, o elevă de clasa a VI-a, de la de la școala duminicală The Riverside Church. Pentru a afla adevărul la această întrebare, puștoaica a apelat la cel mai potrivit om: Albert Einstein, notează Huffigton Post.
Astfel, a luat o foaie și a început să scrie o scrisoare în care își exprima curiozitatea în legătură cu faptul dacă oamenii de știință se roagă sau nu. Mare i-a fost suprinderea când chiar a primit răspuns de la marele fizician.
Scrisoarea a fost redactată în data de 19 ianuarie 1936.
Mai jos regăsiți rândurile pe care eleva de clasa a VI-a i le-a scris lui Einstein.
„Dragă Dr. Einstein,
La școala duminicală s-a pus întrebarea: ‚Spun oamenii de știință rugăciuni?”. Totul a pornit întrebând dacă putem crede în același timp în știință și în religie. Noi scriem oamenilor de știință și altor personalități pentru a încerca să obținem răspuns la întrebările noastre.
Ne-am simți foarte onorați dacă ați răspunde la întrebarea noastră: Se roagă oamenii de știință și pentru ce se roagă ei?
Suntem în clasa a șasea, la clasa doamnei Ellis.
Cu respect, a dumneavoastră
Phyllis”
Albert Einstein i-a răspuns tinerei cinci zile mai târziu. Mai jpos regăsiți răspunsul fizicianului în ceea ce privește concepțiile sale despre credință.
„Dragă Phyllis,
Voi încerca să răspund întrebării tale cât mai simplu cu putință.
Oamenii de știință cred că orice întâmplare, inclusiv în relațiile dintre oameni, este datorată legilor naturii. De aceea un om de știință nu poate fi înclinat să creadă că evoluția lucrurilor poate fi influențată de rugăciune, cu alte cuvinte, de o manifestare supranaturală.
Totuși, trebuie să admitem: cunoștințele noastre asupra acestor forțe sunt imperfecte, astfel că în final, convingerea că există un spirit suprem are la bază un fel de credință. O astfel de convingere rămâne larg răspândită în ciuda realizărilor actuale în domeniul științei.
De asemenea, oricine se implică serios pe calea științei, este convins că există un spirit care se manifestă în legile universului, fiind mult superior omului. În acest fel, calea științei conduce la un sentiment religios aparte, care este destul de diferit de cel simțit de o persoană mai naivă.
Salutări cordiale,
al tău Albert Einstein”.
Corespondența dintre marele fizicial Einstein și eleva de clasa a VI-a Phyllis a fost publicată în cartea „Dragă profesore Einstein: Scrisorile lui Albert Einstein către și de la copii”, publicată de Alice Calaprice.