Se redeschide cel mai mare site de torrente
The Pirate Bay se va redeschide, după ce a fost închis pe data de 9 decembrie. Data de relansare va fi 1 februarie, după cum se poate vedea pe pagina de start al torrent-ului, unde a fost afișat un ceas care arată cât timp mai e până la relansare.
Torrent-ele a fost vânat în permanență în ultimii ani, precum și fondatorii, iar poliția din Suedia a reușit în această lună să găsească serverele domeniului și să îl închidă.
„A avut loc o intervenție asupra unei camere cu servere din zona metropolitană din Stockholm. Aceasta a fost realizată în conexiune cu încălcarea legii copyright-ului”, s-a rezumat șefului departamentului de poliție să comenteze acțiunea. „De fiecare dată când închideți Pirate Bay, ne vom înmulți”, a declarat Bruno Kramm, președintele filialei din Berlin a Partidului Piraților, la scurtă vreme după incident.
PlayTech.ro notează că adresa de IP a acestui site – 178.175.135.122, adresa IP a acestui site, conduce spre Chișinău, Republica Moldova, iar nameserverele TPB sunt controlate de binero.se, un registrar de domenii online din Suedia. Atenție însă la accesarea site-ului, deoarece conține cod de advertising și riști să ți se umple browser-ul cu tot felul de reclame, scrie Wired. Poate sau nu să fie revenirea mult așteptată a TPB și în egală măsură poate fi o înșelătorie, în prezent se știu prea puține detalii.
Domeniul mai afișază și un șir de caractere codat în standardul AES (Advanced Encryption Standard). Ultima mare intervenție a autorităților asupra The Pirate Bay s-a derulat în mai 2006, iar în ultimii ani fondatorii au fost arestați. Totuși, TPB a ajuns un simbol al libertății de circulație a culturii, informațiilor și cunoștințelor online.