Secretul complexului Stonehenge s-ar putea afla chiar sub monument

Oamenii admiră de mai multe mii de ani maiestuosul complex neolitic Stonehenge, însă scopul original al acestui monument a rămas până în zilele noastre un mister.

Un studiu recent a descoperit 15 monumente neolitice noi, îngropate în jurul misteriosului complex aflat în comitatul britanic Wiltshire.

Un arheolog consideră că aceste monumente adiacente ar putea oferi dovada faptului că Stonehenge se afla chiar în centrul unui aglomerat sit folosit în timpul procesiunilor și ritualurilor de oamenii care au trăit în acea regiune în urmă cu 4.000 de ani.

Vince Gaffney, profesor de arheologie la Universitatea Birmingham, face parte din Stonehenge Hidden Landscapes Project – un proiect de colaborare pe patru ani cu Institutul Ludwig Boltzmann pentru Prospectări Arheologice și Arheologie Virtuală din Austria.

Cercetătorii din acest proiect au realizat prima scanare subterană a zonei din jurul complexului Stonehenge, întinsă pe o suprafață de 6 kilometri pătrați.

Ei au descoperit astfel 15 monumente neolitice, al căror rol este deocamdată puțin cunoscut, iar printre acestea se află formațiuni circulare, gorgane, puțuri și canale, care ar putea oferi informații prețioase despre celebrul sit preistoric.

În vara anului 2009, geofizicienii au folosit senzori magnetici și un radar subteran special pentru a scana regiunea din jurul Stonehenge, detectând aceste structuri necunoscute.

Senzorii i-au ajutat pe experți să găsească dovezi directe ale unor săpături străvechi și clădiri, prin cartografierea variațiilor din câmpul magnetic al Terrei.

Profesorul Gaffney consideră, pe baza noilor descoperiri, că Stonehenge nu era un monument izolat într-un peisaj nealterat, întrucât în jurul complexului neolitic au existat activități umane intense.

În 1620, oamenii din epocă au descoperit cranii de bovine și cărbune ars în centrul cercului de pietre neolitice, iar, în urmă cu câteva decenii, datările de carbon i-au determinat pe savanți să afirme că Stonehenge a fost construit în jurul anului 2600 î.e.n.

În 2003, Mike Parker Pearson, de la University College London, a afirmat că muncitorii care au construit Stonehenge locuiau într-o așezare din apropiere, Durrington Walls. El a făcut această afirmație după ce a descoperit rămășițele unor colibe, instrumente și oase de animale. El a mai spus, de asemenea, că cercul de pietre neolitice era de fapt un cimitir, dar și un monument religios.

În cel mai recent studiu, realizat pe durata a patru ani, oamenii de știință au realizat o hartă a peisajului zonei din jurul complexului Stonehenge.

Ei au inclus în această hartă și o fâșie lungă de pământ, denumită Curcus, care se întinde de la est la vest pe o distanță de circa 3 kilometri.

Se crede că acea barieră sub formă de șanț precede monumentul neolitic cu câteva sute de ani.

Gorganele din Curcus – cimitire – din partea de sud a acestei fâșii de pământ au fost marcate de savanți, ca și cele 15 noi monumente neolitice.

Conținuturile lor vor fi examinate cu ocazia unor săpături ulterioare.

Istoricii nu sunt deocamdată siguri în legătură cu scopul fâșiei Curcus, însă profesorul Gaffney crede că aceasta era „o mare barieră la nord de Stonehenge”.

Alți experți cred că monumentul era asociat cu trecerea Soarelui pe cer și această teorie pare să fie susținută de noi dovezi.

Cercetătorii au descoperit mai multe breșe în acel canal, inclusiv o spărtură mare în partea de nord, care permitea oamenilor să intre și să iasă din Curcus.

Profesorul Gaffney crede că acele breșe serveau de „canale prin peisaj”, care permiteau oamenilor să călătorească spre nord și spre sud.

Cercetătorii au găsit și un puț uriaș în partea terminală estică din fâșia Curcus, al cărui capăt superior este în prezent acoperit cu un strat de pământ cu grosimea de 1 metru.

Întrucât puțul era foarte larg – diametrul fiind de 4,5 metri -, oamenii de știință cred că acesta era folosit pentru ritualuri, ca „un fel de bornă, de indicator”. Puțul se află, totodată, pe direcția lăsată de umbra Soarelui pe Pământ în timpul solstițiului de vară.

„E prea mare coincidența! În acel punct ne-am spus: «Ce se află la celălalt capăt?». Și acolo am găsit un alt puț. Sunt două puțuri, care marchează răsăritul și apusul Soarelui în timpul solstițiului de vară, aflate într-un monument despre care se presupune că are legătură cu trecerea Soarelui pe cer”, a adăugat profesorul britanic.

În cea mai lungă zi a anului, cele două puțuri formează un triunghi cu Stonehenge, marcând răsăritul și apusul Soarelui.

Cercetătorul britanic este de părere că în cele două puțuri ardeau focuri puternice și că Stonehenge a fost astfel conceput pentru a putea fi văzut zi și noapte, în special în momentul răsăritului și apusului Soarelui.

El mai crede că Stonehenge era de asemenea locul în care aveau loc procesiuni religioase „monumentale”.