Prima pagină » Magazin » Secretul învățării unei limbi străine de către un adult

Secretul învățării unei limbi străine de către un adult

Secretul învățării unei limbi străine de către un adult
David Bailey, CEO-ul companiei Spotnight descrie cum a reușit să învețe limba franceză în 17 zile.

David spune că a învățat mai multe limbi străine la maturitate, iar secretul stă în câteva tehnici simple.

În vara anului 2005, David a locuit cu o prietenă franceză într-un oraș mic din regiunea Beaujolais din Franța, unde nimeni nu vorbea engleza, iar prietena lui, știind că el vrea să învețe cât mai repede limba, a refuzat și ea să vorbească în engleză.

El descrie cum și-a format o rutină zilnică.

Dimineața, el se trezea și scria timp de o oră jumătate sau două verbele regulate și neregulate, reușind astfel să umple un caiet în doar două săptămâni. El încă crede că scrisul de mână este cea mai bună metodă de a memora diverse lucruri. În timp ce scria, David asculta și înregistrări de învățare a limbii franceze.

De asemenea, el obișnuia să alerge timp de 45-60 de minute dimineața în timp ce asculta melodii interesante în franceză. El spune că muzica ajută foarte mult pentru a învăța cum se pronunță anumite cuvinte și pentru a-ți antrena mușchii feței în timp ce cânți.

În fiecare zi lua prânzul cu un grup de francezi, iar aceștia refuzau să vorbească mai lent în prezența lui, forțăndu-l astfel să se obișnuiască cât mai repede.

După-amiaza, dacă nu juca Darts cu prietenii francezi, citea „Charlie și fabrica de ciocolată” în franceză. Cititul cărților pentru copii este o metodă foarte bună de a învăța o limbă străină, spune el. În primul rând, limbajul folosit este unul simplu, iar, în alt doilea rând, cunoașterea poveștii te ajută să înțelegi mai bine sensul unor noi cuvinte și eviți folosirea unui dicționar.

David Bailey petrecea cel puțin o oră scriind mici compuneri despre el și își ruga prietena să le corecteze. Atunci când cunoști oameni noi, în mod inevitabi ești întrebat aceleași lucruri, precum „De unde ești”, „Cu ce te ocupi?” sau „Îți place Franța”, spune el. Exersând răspunsurile pui în practică ce ai învățat și prinzi încredere.

Un alt pont dat de el este să înveți cuvintele „de umplutură”, cele folosite de oameni între propoziții care nu au vreun sens anume, precum alors, en fait (în franceză). Prin ele câștigi timp într-o conversație și îți crește încrederea în tine.

David spune că după cele 17 zile, a părăsit micul orășel și a plecat la Paris. Acolo a cunoscut o fată într-o cafenea și au început să vorbească. Când fata a aflat că el începuse să învețe franceza de 17 zile, a rămas șocată, crezând ca David locuise în Franța cel puțin un an, scrie Time.com.

 

 

Autor