Prima pagină » Magazin » Secretul teribil din această imagine. Ce a ascuns până la 90 de ani această bunicuță simpatică. „Simt că mi s-a luat o piatră de pe inimă”

Secretul teribil din această imagine. Ce a ascuns până la 90 de ani această bunicuță simpatică. „Simt că mi s-a luat o piatră de pe inimă”

Un fost veteran de război, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a decis, la vârsta de 90 de ani, să ducă o viață de femeie, după o viață întreagă de negare.
Patrick Davies, fost veteran britanic de război, susține că a știut că este femeie încă de la vârsta de 3 ani, dar că a trăit cu frica de a recunoaște, de teamă să nu fie blamat de familie.

Deși a recunoscut acest lucru soției sale în urmă cu 30 de ani, acesta a decis să nu se expună în comunitate, după ce mai mulți tineri au aruncat cu ouă către el atunci când l-au văzut că poartă pantofi.

Anul trecut, pensionarul a decis în cele din urmă să facă tranziția. Acesta susține că se simte ca și cum ar avea o nouă viață după ce a început să ia estrogen.

„Simt că mi s-a luat o piatră de pe inimă. Am trăit într-o minciună până acum”, a spus Patrick.

„Am păstrat tăcerea până când, la un moment dat, le-am zis unor vecini. Toată lumea mi-a zis: ‘Nu-ți face griji în legătură cu asta, atât timp cât ești fericit'”, a mai spus veteranul de război.

Acesta susține că în timpul copilăriei se juca numai cu jucării pentru fete și că mama sa nu a părut să fie împotrivă.

„Am fost să vedem Peter Pan, iar eu i-am spus mamei că vreau să fiu o zână. Ea mi-a făcut apoi o baghetă. Nu i s-a părut ciudată cerința mea.”

„Am fost întotdeauna atras de femei, dar niciodată sexual. Eu nu sunt homosexual, atracția mea pentru femei a constat în faptul că-mi doream să fiu ca ele”, a spus Patrick.

Davies a servit armata britanică între 1945 și 1948, fiind trimis să lupte în India, Africa de Est și Palestina.

„Dacă aș fi recunoscut că sunt transgender în timpul războiului, as fi fost perceput ca homosexual și aș fi ajuns în închisoare”, a mai mărturisit acesta.

Cu toate acestea, Patrick a fost căsătorit timp de 63 de ani.

„Am recunoscut asta în fața soției mele, în urmă cu 30 de ani. Ea nu m-a blamat și a păstrat secretul. Obișnuia să îmi cumpere bijuterii și să mă strige Patricia”, spune veteranul de război.

După ce a recunoscut în cele din urmă că este transexual, actele sale medicale au fost modificate, genul fiind schimbat din bărbat în femeie, iar el a devenit membru al Societății Beaumont, un grup de sprijin pentru drepturile transexualilor.

 

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?