Sedentarii prezintă un risc mai mare de a avea probleme cu memoria

Publicat: 12 06. 2014, 18:43
Actualizat: 26 03. 2019, 02:06

Cercetătorii din Statele Unite au descoperit că riscul de a dezvolta probleme de învățare și memorie este „semnificativ mai mare” în cazul persoanelor cu afecțiuni cardiovasculare decât în cazul persoanelor cu o sănătate a inimii „medie sau ideală”.

În acest sens, exercițiile fizice joacă un rol esențial pentru sănătatea creierului, o serie de factori de risc pentru bolile de inimă fiind, de asemenea, asociați cu declinul cognitiv.

Studiul, publicat în Journal of the American Heart Association, a descoperit că persoanele cu cele mai grave afecțiuni cardiace prezentau un risc mai mare de probleme la testele de învățare, memorie și fluență verbală decât persoanele cu o sănătate cardiacă mai bună.

La studiu au participat 17.761 de persoane, cu vârsta minimă de 45 de ani, care, la începerea experimentului, prezentau funcții cognitive normale și nu aveau un istoric de accident cerebral. Funcția lor mintală a fost evaluată timp de patru ani.

Sănătatea inimii a fost evaluată pornind de la o serie de factori, inclusiv fumatul, dieta alimentară, activitatea fizică, indicele de masă corporală, tensiunea arterială, nivelul colesterolului total și cel al glucozei.

Fiecare dintre factori a fost evaluat ca fiind slab, mediu sau ideal.

După ce au luat în calcul diferențele de vârstă, sex, rasă și educație, cercetătorii au identificat o deteriorare cognitivă la 4,6% dintre voluntarii care aveau cele mai slabe punctaje ale sănătății inimii.

În schimb, acest declin cognitiv a fost înregistrat într-o proporție de 2,7% la persoanele cu profiluri de sănătate medii și de 2,6% în cazul celor care aveau cea mai bună sănătate a inimii.

„Chiar și atunci când sănătatea cardiovasculară ideală nu este atinsă, nivelurile intermediare sunt preferabile nivelurilor reduse, în ceea ce privește o funcție cognitivă mai bună”, a spus coordonatorul studiului, epidemiologul Evan Thacker, de la Brigham Young University.

Evan Thacker a spus că diferențele au fost observate indiferent de rasă, sex, afecțiuni cardiovasculare preexistente sau regiuni geografice, deși scoruri mai mari ale sănătății cardiovasculare au fost mai ridicate în rândul bărbaților, al persoanelor cu un nivel crescut de educație, cu venituri mai mari și al celor care nu prezentau afecțiuni de acest tip.