Actrița și cântăreața Selena Gomez a fost dată în judecată de un producător de parfumuri, care o acuză de nerespectarea termenilor din contractul încheiat de aceasta pentru promovarea unei linii de parfumuri care îi poartă numele, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
Reprezentanții Adrenalina Inc. spun că au încheiat cu Gomez o înțelegere pentru crearea unor parfumuri și produse derivate care să-i poarte numele.
Însă, Selena Gomez s-a răzgândit și refuză să fie imaginea acestor produse.
Reprezentanții companiei mai spun că au cheltuit peste 2 milioane de dolari pentru campania de promovare și au fost foarte uimiți să constate că Gomez nu-și respectă obligațiile.
Reprezentanții Adrenalina Inc. au dat-o în judecată pe cântăreață și cer despăgubiri a căror valoare nu a fost făcută publică.
În noiembrie 2012, Gomez a devenit designerul și imaginea oficială a liniei de pantofi de sport Neo lansată de brandul Adidas.
Selena Gomez – celebră și pentru relația ei tumultuoasă cu Justin Bieber, cu care s-a împăcat recent, după o mediatizată despărțire – nu este străină de lumea modei, ea lansându-și deja propria linie vestimentară, denumită Dream Out Loud, în colaborare cu lanțul american de magazine K-Mart.
Născută în Dallas, Gomez a început să joace în filme de la vârsta de 7 ani și a primit primul său rol major în 2003, în „Spy Kids 3-D: Game Over”. A devenit cunoscută interpretând-o pe vrăjitoarea Alex Russo în producția Disney „Wizards of Waverly Place”, care a fost lansată în 2007, iar în 2009 a câștigat un premiu Emmy.
În 2011, Selena Gomez și-a lansat cel de-al treilea album, „When The Sun Comes Down”, după ce, în 2010, a cucerit fani în toată lumea cu „A Year Without Rain”. Un follow-up al albumului ei de debut – „Kiss & Tell” -, care a fost recompensat cu aur de Hollywood Records, „A Year Without Rain” i-a prezentat pe Selena și formația ei, The Scene, într-o cu totul altă lumină.