#Selfie, 61.000 de spectatori după patru week-enduri de la lansare
În ton cu întreaga atmosferă a comediei au fost și filmările, unde: „S-a râs în fiecare zi, la fiecare secvență. Au fost toți minunați. Fiecare se bucura să fie acolo”, declară actrița Alina Chivulescu, care a făcut parte din distribuția filmului #Selfie.
Printre momentele amuzante de pe set, se numără și reținerea lui Bogdan Cotleț de către Poliție. „Cotleț era îmbrăcat în polițist și urma să filmăm secvența cu el din Vamă, când l-a oprit Poliția, care l-a și băgat în dubă, pentru că de fapt el nu avea voie să poarte o astfel de uniformă”, a povestit Cristina Iacob, regizorul filmului #Selfie.
Săptămâna aceasta echipa #Selfie își dă întâlnire cu publicul la TIFF, unde va fi prezentă în cadrul Zilelor Filmului Românesc, pe 5 iunie, la cinema Florin Piersic, cu începere de la ora 18.00 și pe 6 iunie, la ora 20.30, la cinema Mărăști.
Pe 7 iunie, actorii și realizatorii filmului #Selfie se vor întâlni cu publicul la ora 21.30, la Teatrul de vara din Târgu Mureș în cadrul Caravanei Metropolis.
În prezent comedia #Selfie poate fi urmărită în următoarele locații: Arad (Cinema City Atrium și Cinema City Galeria), Bacău (Cinema City), Botoșani (Cine Grand și Cinema Unirea), Brașov (Cityplex), Brăila (Cinema City), București (Cinema City Cotroceni și Sun Plaza, Grand Cinema&More Băneasa, Movieplex Cinema, Hollywood Multiplex, The Light Cinema și Muzeul Țăranului Român),Cluj (Cinema City Iulius, Cinema Florin Piersic și Cinema Mărăști),Constanța (Cinema City și Cityplex ), Craiova (Colors Cinema), Iași (Cinema City), Târgu Mureș (Cinema Arta), Timișoara (Cinema City), Oradea (Cortina Digiplex și Cinema Palace), Pitești (Cinema City), Ploiești (Cinema City și Cinema City Afi Palace), Râmnicu Vâlcea (Line Cinema) și Vulcan (Cinema Luceafărul).