Șerban Huidu revine pe sticlă, după un an și jumătate de absență, timp în care s-a desfășurat procesul în care a fost judecat pentru uciderea din culpă a trei persoane în accidentul de la Timișul de Sus. După o apariție pasageră la începutul lui martie, în Cronica Cârcotașilor de miercuri Huidu a apărut din nou pentru câteva secunde, zâmbind și aprobându-și colegii Mihai Găinușă și Cătălin Dezbrăcatu.
Realizatorul TV Șerban Huidu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru uciderea din culpă a trei persoane, în accidentul auto pe care l-a produs în 16 octombrie 2011. Instanța a dispus și un termen de încercare de șase ani, perioadă în care lui Huidu i s-a interzis să conducă.
În urma accidentului provocat de Huidu și-au pierdut viața Ioan Garbis, Magda Drăghici și Ștefan Lungu Balog, cei trei fiind colegi la o firmă din Brașov. În 16 octombrie 2011, ei se îndreptau cu un autoturism Dacia spre Aeroportul Otopeni. Șerban Huidu circula dinspre Capitală spre Brașov, iar la ieșirea din localitatea Timișul de Sus, într-o zonă în care sunt curbe, a intrat cu mașina pe contrasens și a izbit autoturismul Dacia în care se aflau cele trei persoane. Huidu se afla în mașină împreună cu soția sa, cu cei doi copii în vârstă de doi și patru ani și cu bona acestora.