Șerban Pavlu – premiul pentru cel mai bun rol principal masculin la gala Gopo 2013
Șerban Pavlu a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal, pentru cel din filmul „Toată lumea din familia noastră”, la cea de-a șaptea ediție a galei Gopo, care are loc luni seară, la Opera Națională București.
Acesta este primul premiu Gopo din cariera lui Șerban Pavlu, aflat la prima nominalizare.
La aceeași categorie au mai fost nominalizați Adrian Titieni („Și caii sunt verzi pe pereți”) – câștigător la Gopo 2012 la categoria „cel mai bun actor într-un rol secundar” – și câștigător al premiului Pro Cinema la gala Gopo din 2013 -, și Gabriel Spahiu („Visul lui Adalbert”).
Anul trecut, premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit lui Bogdan Dumitrache, pentru „Din dragoste cu cele mai bune intenții”.