„Sfântul Graal” al astronomiei s-a dovedit a fi real. Teoria undelor gravitaționale a lui Einstein a fost CONFIRMATĂ: ”Au fost într-adevăr detectate”
În urmă cu circa 100 de ani, Albert Einstein emite ipoteza conform căreia în Univers ar exista unde gravitaționale, care îl străbat de la un capăt la celălalt. Până de curând, oamenii de știință nu au putut demonstra teoria cunoscutului fizician, însă, recent, o echipă de cercetători americani a anunțat că este posibil să fi obținut primele dovezi care confirmă prezența unor astfel de unde.
UPDATE 17.35 Undele gravitaționale au fost într-adevăr detectate. Două găuri negre se ciocnesc ca produs al undelor gravitaționale. ”Am detectat undele gravitaționale. Am reușit”, a anunțat la începutul conferinței de presă David Reitze, directorul executiv al LIGO. Semnalul undelor gravitaționale a fost confirmat pentru prima dată anul trecut în 14 septembrie 2015, în Louisiana.
Descoperirea confirmă ”exact” ceea ce Einstein a prezis în 1916 în legătură cu două gărui negre care se ciocnesc.
”Ce este interesant este ceea ce urmează”, a mai spus David Reitze, comparând această descoperire cu momentul în care Galileo a folosit telescopul pentru prima dată.
Echipa de cercetători a descoperit că cele două găuri negre au dimensiunea a aproximativ 30 de mase solare, situându-se la o depărtare de aproximativ 1,3 miliarde de ani lumină.
Detectarea undelor gravitaționale este o dovadă că pot exista găuri negre în sisteme binare. Fiecare gaură neagră a fost de aproximativ 150 de km în diametru. Fiecare conținea 30 de mase solare și era accelerată la aproximativ jumătate din viteza luminii când s-au ciocnit. „Este uluitor”, a adăugat Reitze.