Sfântul Ștefan, primul diacon și martir al Bisericii, serbat în a treia zi de Crăciun

Sfântul Ștefan, primul diacon și martir al Bisericii, serbat în a treia zi de Crăciun
Publicat: 27/12/2013, 10:16
Actualizat: 22/05/2015, 04:54

Sfântul Ștefan, serbat pe 27 decembrie, în a treia zi după Nașterea lui Iisus Hristos, avea harul divin al minunilor, de aceea este bine ca de ziua lui oamenii să aducă în casă icoana care-l înfățișează, despre care se spune că-i ajută pe cei cu probleme de sănătate.

Întotdeauna în a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, Biserica ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Întâiul Mucenic și Arhimandrit Ștefan, condamnat la moarte în anul 33, de autoritățile iudaice, cel care a vestit și a mărturisit credința în Hristos, deschizând drumul unui impresionant șir de martiri creștini, pedepsiți pentru credința lor, spune preotul Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Sfântul Ștefan era de neam ales și provenea din seminția lui Avraam. În limbă greaca, Ștefan înseamnă „coroană” și se referă atât la râvnă de care acesta a dat dovadă în a face cunoscută lucrarea lui Iisus Christos cât și la faptul că el este primul dintr-un nesfârșit șir de martiri din lumea creștină.

Misiunea Sfântului Ștefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei și credinței sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârși minuni și de a arată semne mari în popor. Având harul divin al minunilor, care-i însoțeau adesea propovăduirile, Sfântul Ștefan a stârnit mânia autorităților iudaice, care l-au chemat la judecată în față Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, dar și de faptul că strică Legea lui Moise.

În față Sinedriului, Ștefan și-a prezentat argumentele sale solide din scripturi, arătând că legea se împlinește prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeți, dar nu a reușit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate și lovit cu pietre. Prăbușit sub povara bolovanilor aruncați asupra lui, Ștefan a avut totuși puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigașii lui: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”.

O veche tradiție spune că de ziua Sfântului Ștefan este bine să aducem în casă icoana care-l înfățișează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creștinii care au probleme de sănătate, dar și pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

În această zi, în biserici se pomenesc creștinii care au murit în împrejurări dramatice și se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ștefan. În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ștefan, care au formă rotundă și sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan. După ce se sfințesc de către preot, la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.

În tradiție se mai spune că pentru sporul casei și sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine ca în 27 decembrie să dăruim icoana Sfântului Ștefan sau o candelă nouă, aprinsă. În semn de iubire, prețuire și respect pentru Sfântul Ștefan, dar și ca dovadă de iubire și înțelegere, este bine să ne împăcăm cu persoanele cu care suntem certați.

Sfântulu Ștefan a fost ucis cu pietre în valea lui Iosafat. Având în vedere că în vremea aceea cei care erau uciși cu pietre nu puteau fi înmormântați în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ștefan a fost pus în mormântul unui creștin. Moaștele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaștele, pe mormântul său a fost scris „chiliel”, care în limbă ebraică înseamnă „cunună”, pentru că el a luat, cel dintâi dintre creștini, cununa muceniciei.

Numele este de origine grecească – Stephanos – și înseamnă „coroană”, „ghirlandă”, „cunună”. La noi, numele de botez sunt Ștefan și Ștefania sau Ștefana și derivate ale acestora, Fane, Fănel, Fanica, Făniță și Fana.

Elvira Gheorghita, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii