Show-uri de dans, concerte, picturi 3D pe asfalt, la Creative Fest din Capitală
Având tema „Bucureștiul e cool” și organizat în colaborare cu Primăria Municipiului București și Centrul de proiecte culturale ArCuB, festivalul va oferi bucureștenilor, timp de un weekend, ocazia de a cunoaște creațiile artiștilor din diferite zone, de la artă urbană, fotografie, modă până la dans și muzică.
Aleea centrală (intrarea Gheorghe Șincai) va fi amenajată într-un mod cu totul special, devenind un București miniatural, cu mai multe zone de manifestare artistică.
Scena centrală a Creative Fest este dedicată artiștilor din zona muzicală. Brazda lui Novac va întreține atmosfera sâmbătă, de la ora 21.00 Muzica, un amestec de synth-uri melodice, industrial din anii ’80, techno si punk, este completată de un show vizual inedit creat de Vali Chincinsan. O colaborare reușită și combinații îndrăznețe de stiluri și mixuri muzicale, Gojira & Planet H vor încânta, surprinde și antrena publicul Creative Fest sâmbătă, de la ora 22.00. De asemenea, Omul cu șobolani, una dintre cele mai longevive trupe de rock alternativ din România, își face apariția pe scena Creative Fest duminică, de la ora 22.00.
Line up-ul Creative Fest este completat de Souptrip, un colectiv alcătuit din artiștii Adrian Tăbacaru, Tom Brânduș, Adrian Buciu, Irina Sârbu, Mandela Gajol și Raluca Stratulat, Yvat, Domino, Aria urbană și VJ Campsauvage.
Intrarea la eveniment este liberă.
Festivalul de artă și cultură urbană Creative Fest este organizat de Asociația pentru Cultură Urbană și Mediu (ACUM).