Și-a cumpărat un green card fals, cu doar câteva sute de dolari. După câțiva ani devenea vicepreședinte la Goldman Sachs
A ajuns în SUA la vârsta de 11 ani. A studiat, a lucrat ca vânzătoare, apoi a ajuns pe Wall Street, ca vicepreședinte într-una dintre cele mai cunoscute și de succes companii americane: Goldman Sachs. În tot acest timp însă, a folosit un „green card” („carte verde”) fals pe care îl cumpărase cu câteva sute de dolari.
Aceasta este povestea Julissei Arce, o tânără imigrantă din Mexic, care a reușit să păcălească sistemul american timp de mai muți ani, până când, în cele din urmă a fost cerută în căsătorie și a primit un green card real, scrie Bloomberg.
Arce era o adolescentă când s-a mutat, împreună cu părinții ei, din Mexic în San Antonio, SUA. Vorbea destul de prost limba engleză, însă a reușit să se integreze alături de colegii săi la școală, în echipele de baschet și softball și într-un club de studiu al perioadei renascentiste.
Viza i-a expirat însă pe când avea 14 ani: „Am știut ce înseamnă asta încă de atunci. Nu mai aveam niciun fel de act” își amintește ea.
Disperată să rămână în continuare în SUA, le-a propus părinților un plan: să o dea spre adopție familiei unei prietene pe care și-o făcuse la școală sau să plătească un cetățean american homosexual pe care îl cunoșteau să se căsătorească cu ea. Niciuna dintre variante nu a fost acceptată de mama și tatăl lui Arce, așa că fata a rămas ilegal în țară.
„Aveam ideea aceasta în cap că dacă voi reuși să muncesc și să adun niște bani, atunci nu va mai conta că nu am acte. Am crezut că dacă voi avea mulți bani, voi fi acceptată”, a povestit ea.
În anul 2001, când părinții ei s-au întors în Mexic, o nouă lege i-a oferit în continuare posibilitatea de a studia la Universitatea din Texas fără a demonstra că locuiește legal în America. Pentru a se putea întreține a început să vândă prăjituri, astfel că, în cele din urmă, a reușit să finalizeze și cursurile Facultății de Finanțe.
FOTO: Bloomberg
Cu doar câteva sute de dolari și-a cumpărat un green card fals, apoi a început să lucreze la un call center din Austin. Șansa i-a surâs însă, când Goldman Sachs a anunțat că deschide, pe timpul verii, un internship plătit pentru proapeții absolvenți.
„Acolo trebuie să merg, acolo trebuie să fiu”, și-a spus tânăra. După trei luni de muncă asiduă, în care a fost hotărâtă să-și demonstreze abilitățile, Arce a primit propunerea mult așteptată: un job permanent la Goldman Sachs. A început de jos, cu sarcini mărunte, pentru ca în final să ajungă vicepreședinte.
În aceeași perioadă a început să iasă cu unul dintre colegii ei, care în cele din urmă i-a devenit logodnic, apoi soț. Vechiul green card fals a fost înlocuit atunci cu unul real, emis de autorități odată ce mariajul său a devenit oficial.
Nu demult însă, Arce și soțul ei au divorțat, iar în mai 2014, tânăra a fost concediată. Lucrează acum pentru o organizație nonprofit care vine în ajutorul imigranților.
„Există încă stigmatul acesta că ceea ce am făcut e rușinos”, mărturisește ea. „M-am săturat însă să fiu arătată cu degetul pentru că mi-am urmat visul, pentru că m-am zbătut pentru ce mi-am dorit și pentru că am avut succes”, a mai spus Arce.
Când li s-a cerut o poziție oficială vizavi de experiența fostei lor angajate, reprezentanții Goldman Sachs au scris: „Nu ar fi minunat dacă am putea să oferim o casă acestor tineri talentați care vin în țara noastră pentru educație și care vor să-și investească energia și abilitățile în dezvoltarea economiei?”.