O femeie dată dispărută în urmă cu 52 de ani a fost găsită la 29 de ore de mers cu mașina de vechiul ei domiciliu, scrie Business Insider.
În septembrie 1961, Lucy Johson locuia împreună cu soțul ei și fiica lor de șapte ani în Canada. Apoi, dintr-o dată, a dispărut. Femeia a fost dată dispărută și viața a mers înainte. Totul s-a schimbat însă când Linda Evans, fiica femeii dispărute, a descoperit că mama ei trăiește în Teritoriul Yukon din nord-vestul Canadei, la câteva sute de kilometri de casa lor din Surrey.
Femeia, acum în vârstă de 77 de ani, și-a întemeiat o nouă familie și are patru copii: trei băieți și o fiică. Povestea pare incredibilă în condițiile în care Lucy Johnson a fost una dintre cele mai căutate persoane din lume.
Linda Evans, care acum are peste 50 de ani, și-a căutat mereu mama încercând să afle dacă aceasta mai trăiește, așa că a pus un anunț în ziarul local din orașul natal al mamei sale, cu toate detaliile despre dispariția ei.
Linda a fost foarte surprinsă atunci când a primit un apel de la o altă femeie care i-a spus că este foarte sigură că persoana căutată de Lucy este de fapt mama amândurora. „Am o mulțime de întrebări. Și sunt mulți de ce?”, a spus Evans, care nu înțelege nici acum de ce mama ei ar fi plecat de acasă.