Leșe, reacție după scandal: Îmi cer scuze pentru cei care se aflau acolo
„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, legate de participarea mea la concertul „Un secol de dor” de la Târgu Lăpuș, fac următoarele precizări: „Regret faptul că atitudinea mea a fost interpretată greșit. Contextul în care m-am exprimat a fost unul care mă face să readuc în atenție o problematică tot mai prezentă în sălile de concert de la noi. Este vorba despre conduita pe care trebuie să ne-o asumăm în egală măsură, artiști și public, atunci când construim un act cultural. De la punctualitate, până la vestimentație și terminând cu folosirea telefoanelor mobile în timpul unui spectacol. Toate acestea sunt lucruri pe care trebuie să le avem în vedere cu toții. Atât noi, cei din scenă, cât și publicul. Îmi cer scuze pentru cei care se aflau acolo și au respectat toate cele de mai sus și îi rog să pună cuvintele mele pe seama unui moment de oboseală, dar și pe încărcătura emoțională pe care o presupune pregătirea mea pentru fiecare concert pe care-l susțin, indiferent de locul unde se întâmplă acesta. Sper din toată inima ca acest episod să însemne o mai atentă aplecare a organizatorilor și a noastră, a tuturor, asupra a ceea ce înseamnă respectul față de un act cultural în desfășurare”, a scris rapsodul.
Grigore Leșe s-a supărat teribil că o femeie a intrat în sala de spectacol imediat după ce el și-a început spectacolul. În consecință, Leșe a refuzat să mai cânte!
Deși spectatorii l-au rugat să își susțină recitalul, acesta nu a fost de înduplecat. Leșe își acorda fluierul când o doamnă a intrat în sală și i-a declanșat o stare de nervozitate muzicianului.
Dincolo de activitate artistică, Leșe este profesor universitar și face parte din juriul unui concurs de talente în muzica populară, difuzat de televiziunea publică.
„Gata, la revedere! Îmi pare foarte rău, am spus să închideți ușa! A intrat doamna, la revedere, plecăm! Asta este! Nu, nu. Gata, gata! E disciplină, gata, gata, disciplină! Puteți să înjurați, să scrieți unde vreți, nu mă interesează. Eu am spus ceva! Gata, gata, la revedere! Îmi pare foarte rău, nu ne jucăm! Poate să vină mama aici, poate să vină Hristos! Eu am pus niște condiții!”, a exclamat Leșe.
Potrivit stiripesurse.ro, artistul nu este la prima scenă de acest fel. În 2015, la Toronto, Leșe a întârziat la un concert pentru românii de peste Ocean și a refuzat să cânte deoarece un copil a plâns în timpul recitalului său.
Grigore Leșe, născut la 20 februarie 1954, în Stoiceni, Maramureș, este un cunoscut interpret de muzică tradițională românească din zona Țării Lăpușului. A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Facultatea de Interpretare (fagot).
Repertoriul lui Leșe este alcătuit din melodii vechi, din folclorul autentic și artistul cântă la numeroase instrumente muzicale. Unele din cele mai cunoscute cântece ale sale sunt: Cântec despre Bucovina (Cântă cucu, bată-l vina), Cântec în lemn – toacă, Cântec pe înserat – din tilincă, Miorița sau O, Marie frumos nume!
Leșe a lansat mai multe albume: Cântec Pastoral (1996), Cântece de Cătănie, Horile Vieții, Așteptând Crăciunul, Hori din Țara Lăpușului.
De asemenea, în 2013, i-a apărut la Editura Humanitas lucrarea „Acum știu cine sunt. Însemnări și aduceri aminte”.
Leșe a câștigat premii precum Pe deal la Teleormănel (1982), Maria Tănase (1988) și Festivalul Dornei (1984).
Președintele României, Ion Iliescu, i-a conferit lui Leșe, la 10 decembrie 2004, Ordonul național Pentru Merit în grad de Cavaler, „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.