Și-a îndepărtatul tatuajul făcut cu o săptămână în urmă cu o răzătoare. Care este motivul din spatele gestului exagerat – FOTO / VIDEO

Publicat: 09 10. 2019, 10:49

Tânărul de 21 de ani, al cărui nume nu a fost divulgat, a apelat la metoda neobișnuită, neigienică și foarte dureroasă în urmă cu doi ani, însă videoclipul și pozele cu „metoda” au devenit virale recent, după ce unul dintre prietenii unii s-a hotărât să le publice în mediul online.

Rezidentul din Mendoza, Argentina, a fost identificat totuși de media locală căreia i-a oferit detalii despre gestul controversat.

„Mi-am făcut tatuajul la o săptămână după ce mă hotărâsem să intru în poliția aeroportului. Deși în cerințele specificate pe site nu era menționat și acest aspect, mi s-a spus că nu pot lucra acolo dacă am tatuaje în zone vizibile. Asta s-a întâmplat în 2017, când aveam 19 ani. Însă, celălalt motiv pentru care am făcut acest gest a fost cel al aspectului estetic. Sunt foarte atent la detalii și nu prea mi-a plăcut cum a ieșit tatuajul. Așa că m-am uitat pe YouTube de metode de îndepărtare. Întâi am încercat cu o piatră de călcâie, dar nu a funcționat. Apoi am continuat cu o răzătoare. Mă durea foarte tare și sângeram destul de mult. A trebuit să mă dau cu dezinfectant și să mă bandajez destul de mult. La o săptămână după asta, am mers la spital pentru a-mi face vaccinul antitetanos”, a povestit tânărul.

„În acel moment bineînțeles că am regretat ce făcusem. Dar când am văzut că începe să se vindece, nu m-am mai îngrijorat. Însă nu recomand nimănui asta”, a adăugat acesta.

Mai mulți artiști de tatuaje au văzut videoclipul iar părerea generală este că metoda cea mai bună este îndepărtarea cu laser.

„A putut să își scoată tatuajul pentru că artistul nu i l-a bătut bine. Un tatuaj făcut corect nu se îndepărtează atât de ușor, iar la sfârșit îți rămâne un fel de crater în piele”, a comentat un utilizator.


 

Foto: Captură YouTube