Și-au lăsat copiii să meargă singuri de acasă la joacă și s-au trezit cu poliția la ușă. „Am vrut să le ofer o copilărie de modă veche”
Cei doi copii au ajuns la jumătatea drumului, când poliția a venit la ei, i-a luat și i-a dus acasă. Aici însă au întâlnit o familie altfel decât cele obișnuite în astfel de povești, conform revistei Slate.
Părinții, Danielle și Alexander Meitiv, fac parte din mișcarea părinților „free range”, care cred că copiii trebuie să își asume riscuri calculate, pentru a învăța să se bazeze pe ei înșiși. Copiii acestor părinți au la ei chiar și un cartonaș pe care scrie „nu sunt pierdut, sunt un copil free-range”. Cei doi puști din Maryland nu aveau la ei acel cartonaș.
Familia Meitiv și-a pregătit cu atenție copiii pentru acel drum de un kilometru și ceva, lăsându-i la început să se plimbe în jurul casei, apoi la o bibliotecă ceva mai departe, apoi la locul de joacă situat la un kilometru și jumătate distanță de casă. Nu este vorba despre părinți prea ocupați cu munca, care își lasă copiii singuri la joacă pentru că nu au timp de ei, nici de părinți neglijenți. Sunt niște părinți cu o ideologie.
Cu poliția la ușă, la familia Meitiv s-a dezlănțuit un întreg scandal. Poliția i-a cerut tatălui să arate un act de identitate, iar când acesta a refuzat, au fost chemate 6 echipaje de poliție. Tatăl a urcat la etaj, iar poliția i-a strigat că dacă coboară cu ceva în mână, vor fi trase focuri de armă. Aceste lucruri s-au întâmplat în fața copiilor, după cum povestesc cei doi Meitiv.
Imediat, la fața locului a venit cineva de la Protecția Copilului, care a solicitat semnarea unui plan de siguranță, care le cerea părinților să nu-i mai lase pe copii nesupravegheați timp de o săptămână, când un alt angajat de la Protecția Copilului urma să vină în inspecție. Părinții au refuzat, dar oficialul i-a amenințat că le poate lua copiii dacă nu semnează.
Săptămâna următoare, poliția și Protecția Copilului i-a interogat pe cei doi copii la școală, fără știința părinților, lucru legal pentru că așa se procedează în cazurile de abuz. Nu era însă cazul cu familia Meitiv.
„Lumea este de fapt mai sigură față de când eram eu copil și am vrut să le ofer și lor aceeași libertate și independență pe care am avut-o și eu – de fapt o copilărie de modă veche. Cred că este absolut critic pentru dezvoltarea lor – să învețe responsabilitatea, să experimenteze lumea, să câștige încredere și competențe. Răpirile sunt foarte rare. Accidentele de mașină nu. Cauza numărul unu pentru moarte copiilor de vârsta lor sunt accidentele de mașină”, a declarat mama copiilor, Danielle Meitiv.
„Suntem speriați și confuzi”, au spus părinții Meitiv după această experiență cu poliția. Hanna Rosin, autoarea articolului, consideră că așa sunt cei mai mulți părinți din SUA: „Sunt speriați de pericole fantomă, confuzi față de faptul că propriii lor copii trăiesc copilării mult mai restrictive decât ale lor. Soluția, totuși, este simplă: fiți părinți mai degrabă ca cei doi Meitiv, dintr-un loc cu încredere, nu cu frică. Evaluați riscurile într-un mod rezonabil. Puneți valoare pe independență în mod egal cu siguranța. Pentru început, învățați-vă copiii să meargă singuri la locul de joacă”.