Prima pagină » Magazin » Sinead O”Connor amenință din nou că se sinucide

Sinead O”Connor amenință din nou că se sinucide

Sinead O''Connor amenință din nou că se sinucide
Poliția din Chicago a demarat căutările, după ce cântăreața iralandeză Sinead O''Connor a amenințat că se sinucide. Pe 24 iunie, la ora locală 3:30, un membru al familiei, care a vrut să-și păstreze anonimatul, a anunțat poliția că Sinead a amenințat că se aruncă de pe un pod din Chicago.

Pe 24 iunie, la ora locală 3:30, un membru al familiei cântăreței din Irlanda, care a vrut să-și păstreze anonimatul, a anunțat poliția că Sinead a amenințat că se aruncă de pe un pod din Chicago, relatează nme.com.

Poliția din Chicago nu a declarat-o pe Sinead O’Connor „persoană dispărută” până în acest moment. Totuși, ofițerii au fost instruiți să o găsească pe cântăreață.

Incidentul vine la o lună după ce poliția din Chicago a demarat căutările, când Sinead a dispărut la periferia orașului Chicago. Cântăreața a fost găsită la 32 de ore de la dispariție. La momentul respectiv, cântăreața de origine irlandeză a plecat într-o dimineață cu bicicleta din localitatea Wilmette, situată la periferia nordică a orașului Chicago.

În noiembrie 2015, Sinead O’Connor a postat un mesaj prin care anunța că a luat o supradoză de droguri din cauza „cruzimii” familiei sale.

Sinead O’Connor a devenit un star de amploare globală în 1990, cu hitul „Nothing Compares 2 U”, compus de artistul american Prince, decedat în aprilie. O’Connor a înregistrat 10 albume muzicale solo.

În anul 2012, Sinead O’Connor a suferit o cădere nervoasă și a anulat un turneu internațional de concerte.