„Cercetările din ultimele decenii au sugerat o perspectivă extrem de diferită asupra singurătății, față de ceea ce se susține în experiența personală de zi cu zi, aceea conform căreia singurătatea îndeplinește o varietate de funcții adaptative în habitate specifice”, a afirmat John Cacioppoat, coordonatorul echipei de cercetători din Chicago, al cărei studiu a fost publicat în revista Cognition & Emotion.
„Deși ar putea părea că singurătatea nu are nicio trăsătură eliberatoare, aceasta promovează schimbări comportamentale care sporesc probabilitatea de supraviețuire a genelor umane. Suferința provocată de singurătate a avut rolul de a ne îndemna să reînnoim conexiunile de care avem nevoie pentru a reînnoi legăturile de care avem nevoie pentru a asigura supraviețuirea și promova încrederea socială, coeziunea și acțiunea colectivă”, a precizat John Cacioppoat.
Totodată, cercetătorii au afirmat că singurătatea ar putea explica și decizia oamenilor de a susține o echipă sportivă sau un anumit grup.
„Existența unui factor al legăturilor la nivel colectiv, care se află la baza singurătății, prin urmare, sugerează că oamenii ar fi putut dezvolta capacitatea pentru și motivația de a forma relații nu numai cu alți indivizi, ci și cu alte grupuri (…), urmarea fiind promovarea cooperării în condiții potrivnice (competiții, vânătoare, război). Identificarea cu grupul și investirea în acesta, în schimb, ar putea crește probabilitatea continuității grupului, a membrilor săi și a moștenirii lor genetice individuale”, a spus profesorul Cacioppoat.