Singurul om care nu s-a lăsat evacuat de la Fukushima. Stă singur într-un loc din care toți vecinii săi au fugit
La mai bine de un an de la producerea dezastrului de la Fukushima și după ce autoritățile au evacuat toate localitățile pe o rază de 20 de kilometri de centrala nucleară, un japonez din zona afectată continuă să locuiască în gospodăria sa, ignorând pericolul la care se expune.
Naoto Matsumura are 52 de ani și a rămas singurul locuitor din Tomioka, aflat la 12 kilometri de Fukushima, după ce toți cei 16.000 de rezidenți de aici au fost evacuați din calea radiațiilor, scrie The Telegraph.
În ziua când s-au produs exploziile de la reactoare, Naoto a pornit împreună cu părinții și câțiva localnici spre sud.
„Am bătut la ușa casei matușii mele, în Iwaki, dar nu ne-a lăsat să intrăm pe niciunul, spunându-ne că suntem contaminați. Așa că am mers la un adăpost din apropiere, dar nici acolo nu am putut rămâne, așa că ne-am întors acasă”, povestește Naoto.
O lună mai târziu mama lui s-a îmbolnăvit, iar restul familiei s-a mutat la niște rude care locuiau în afara zonei de pericol.
„Cum nu puteam să luăm și animalele cu noi, eu am rămas acasă pentru a avea grijă de ele”, își motivează japonezul alegerea. El a spus că nu ar fi putut să-și părăsească ferma și că acesta este principalul motiv pentru care a ales să nu mai plece.
Naoto a povestit că la început se simțea singur pe timpul nopții, dar că această senzație a dispărut după o săptămână.
El spune că nu se teme de nimic și că oricum oamenii se îmbolnăvesc la bătrânețe. În plus, acesta este bucuros că animalele lui nu prezintă semne că au fost afectate de radiații.
„Nu mă plictisesc. M-am obișnuit, iar animalele mă fac să simt că nu sunt niciodată singur”, a declarat japonezul atașat de necuvântătoare.