Prima pagină » Magazin » Sistemul care permite INDENTIFICAREA SURSEI PENTRU ORICE INFORMAȚIE DE PE INTERNET

Sistemul care permite INDENTIFICAREA SURSEI PENTRU ORICE INFORMAȚIE DE PE INTERNET

Sistemul care permite INDENTIFICAREA SURSEI PENTRU ORICE INFORMAȚIE DE PE INTERNET
Un cercetător portughez de la Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne (EPFL) a pus la punct un sistem matematic ce permite identificarea sursei pentru orice tip de informație care circulă pe internet, dar și originea epidemiilor și chiar a atentatelor, au anunțat vineri reprezentanții instituției.

Un cercetător portughez de la Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne (EPFL) a pus la punct un sistem matematic ce permite identificarea sursei pentru orice tip de informație care circulă pe internet, dar și originea epidemiilor și chiar a atentatelor, au anunțat vineri reprezentanții instituției.

Cercetătorul Petro Pinto, care lucrează la Laboratorul de comunicații audiovizuale din cadrul EPFL, a pus la punct un sistem „care ar putea să se dovedească un aliat prețios” pentru aceia care efectuează anchete criminale sau care caută originea unei informații apărute pe internet, informează AFP.

„Grație metodei noastre, reușim să ajungem la sursa oricărui tip de informații care circulă într-o rețea și putem să facem acest lucru monitorizând un număr restrâns de membri”, a explicat Pedro Pinto.

Pentru a-și exemplifica reușita, savantul portughez a spus că a reușit să îl depisteze pe autorul unui zvon care circula între 500 de membri ai unei aceleiași rețele, observând mesajele schimbate doar între 15 și 20 de persoane.

„Algoritmul nostru este capabil să refacă în sens invers drumul parcurs de informație și să urce până la sursă”, a precizat Pinto.

Cercetătorul portughez și-a testat sistemul și pentru a găsi originea unei maladii infecțioase în Africa de Sud. „Prin modelarea informatică a rețelelor de circulare a apei, a râurilor și a transporturilor umane, am putuit să găsim locul unde au fost declarate primele cazuri”, a explicat Pedro Pinto.

Cercetătorul și-a testat sistemul și pe comunicațiile telefonice asociate cu pregătirea atentatelor din 11 septembrie 2011. „Reconstruind rețeaua acestor teroriști doar pe baza informațiilor apărute în presă, sistemul nostru ne-a oferit trei suspecți potențiali, dintre care unul era chiar liderul dovedit al acelor atacuri, potrivit anchetei oficiale”.

Detaliile despre acest algoritm special au fost publicate vineri în revista Physical Review Letters.

Pedro Pinto a lucrat la algoritmul său sub coordonarea a doi profesori elvețieni de la EPFL: Patrick Thyran și Martin Vetterli.