Prima pagină » Magazin » Site-ul de anunțuri Mercador.ro își schimbă numele. VIDEO

Site-ul de anunțuri Mercador.ro își schimbă numele. VIDEO

Site-ul de anunțuri Mercador.ro își schimbă numele. VIDEO
Site-ul de anunțuri de mică publicitate Mercador.ro își schimbă numele în olx.ro

Site-ul de anunțuri de mică publicitate Mercador.ro își schimbă numele în olx.ro. Astfel, noul slogan va fi „Pui anunț foarte ușor și găsești cumpărător”, potrivit paginademedia.ro.

„Se schimbă numele site-ului și logo-ul. Acestea sunt singurele modificări care îi vor afecta pe utilizatorii noștri”, a explicat Cristina Gherghițoiu, business manager la olx.ro, în timpul unei conferințe de presă.

Pe de altă parte, site-ul va avea ca noutate un sistem de localizare prin care utilizatorii vor putea să-și personalizeze aria de a găsi cumpărători.

„Ceea ce este esențial pentru utilizatorii noștri va rămâne la fel. Vom păstra aceeași platformă”, a adăugat Cristina Gheorghițoiu, precizând că tranziția de la Mercador la Olx se va face gradual. Astfel, în următoarele luni, cele două branduri vor funcționa în paralel pe site.

În același timp, și alte site-uri care aparțin grupului Naspers din Bulgaria, Ungaria, Polonia, Kazakstan și Belarus vor trece prin acest proces de schimbare.

Potrivit sursei citate, denumirea „olx” provine de la expresia „online exchange”.