Smiley, la un pas de a pleca din Pro TV. Decizia luată după o discuție cu Pavel Bartoș

Publicat: 24 10. 2015, 11:19

Smiley este unul dintre cele mai curtate staruri TV din România. Într-un interviu pentru www.radubuzaianu.ro, el a vorbit planurile sale, recunoscând însă și că a fost la un pas de a pleca de Pro TV.

„- S-a pus vreodată problema să pleci de la Pro TV?

– Anul trecut.

– Ți s-a propus și ție să pleci și n-ai vrut?

– Da.

– Păi de ce?

– Așa am considerat. În principiu, în momentul ăla nu era nimic mai tare ca „Românii au talent” și „Vocea României”. Mi-am asumat un risc împreună cu Pavel. Nu știam la ce ne băgăm și el a fost de acord.

– Deci s-a discutat voi ca echipă să plecați.

– Da, eram implicați ambii în aceste două proiecte. Și noi am mers ca echipă tot timpul. Am luat decizia asta pentru că așa am considerat că e mai bine pentru noi. Și uite, decizia a fost foarte bună. Plus, că noi suntem în Pro TV de mulți ani. Eu sunt acolo de 10 ani. Sunt atașat de brandul ăsta. Deși, din păcate, cam toți oamenii cu care am lucrat, nu mai sunt la Pro TV. Deși, cu părere de rău nu mai lucrez cu oamenii aceia, ne-am asumat un risc rămânând fără să știm ce se va întâmpla. Am avut de muncă mai mult ca înainte. A venit o echipă nouă. A trebuit să stăm cu ea, a fost greu”.