SMS DE CRĂCIUN. Mesaje pe care le poți trimite prietenilor

Publicat: 24 12. 2013, 15:47
Actualizat: 22 03. 2019, 07:01

SMS DE CRĂCIUN. Trimiterea urărilor de Crăciun prin SMS atât membrilor familiei, cât și prietenilor sau partenerilor de afaceri a devenit o tradiție în ultimii ani pentru români.

Cei care nu vor să se complice prea mult aleg să trimită, de cele mai multe ori, urările simple, tradiționale („Crăciun fericit!” sau „Sărbători fericite alături de cei dragi!”). Alții caută din timp urarea perfectă, personalizată, haioasă sau scrisă sub forma unor versuri pentru a-i surprinde pe cei dragi cu SMS-urile de Crăciun.

Mai jos, câteva sugestii de SMS-uri de Crăciun pe care le puteți trimite familiei sau prietenilor.

1. Crăciun fericit alături de cei dragi ție, sănătate și toate visele să ți se împlinească, iar noul an să îți aducă numai bucurii și realizări.

2. Un înger alb pe un fulg de nea va trece azi prin casa ta să îți spună șoptit: Crăciun bun și fericit!

3. Crăciunul nostru a venit, pentru un an nou fericit, sărbătoarea lui Hristos, să ne fie cu folos. Crăciun fericit!

4. Miros de brad, parfum de flori, bat în ferestre urători, clipesc pe cer mii de culori, fiți fericiți de sărbători, acum și-n anii următori!

5. Crăciun cât mai luminos, vis de iarnă călduros, liniște lângă cei dragi, veste bună dinspre magi!

6. Sărbători fericite cu bucurii și împliniri alături de cei dragi. Să vă găsească Moșul cu masa bogată și sufletul curat!

7. Frumusețea iernii cu dulcele ecou al colindelor și cu imaginea celor dragi în suflet să vă aducă împlinire, iubire și fericire. Crăciun fericit!

8. Lumina sfântă venită în Ajun să vă aducă în suflet un veșnic Crăciun. Sărbători de vis alături de cei dragi!

9. De sfintele Sărbători să deschidem ușa pentru oaspeți dragi și inima pentru speranță, bucurie și lumină. Să fim mai buni și să privim înainte cu încredere știind că dacă avem credință drumul din fața noastră va fi presărat cu împliniri.

10. Rețetă de Crăciun: se ia binecuvântare, se adaugă un strop de soare și o pulbere de stele, se amestecă-ntre ele, se mai pune bunătate și iertare de păcate și iubire cât cuprinde, iar de la Iisus Hristos s-aveți un Crăciun frumos.