Prima pagină » Magazin » „Snowpiercer”, cu Vlad Ivanov, într-un top al celor mai bune filme din 2014 – TRAILER

„Snowpiercer”, cu Vlad Ivanov, într-un top al celor mai bune filme din 2014 – TRAILER

Lungmetrajul "Snowpiercer", de Bong Joon-ho, în care actorul român Vlad Ivanov joacă alături de mari nume ale cinematografiei, precum Ed Haris și John Hurt, se află pe locul al optulea într-unul dintre topurile celor mai bune filme ale anului 2014 realizate de editorii publicației Screen Daily.

„Expresul zăpezii/ Snowpiercer”, un film SF postapocaliptic a cărui acțiune are în prim plan un tren imens care călătorește în jurul lumii înghețate, o adaptare a romanului grafic „Le Transperceneige” de Jacques Lob, Benjamin Legrand și Jean-Marc Rochette, a fost lansat în Statele Unite ale Americii pe 27 iunie.

În topul celor mai bune filme ale anului 2014 realizat de unul dintre editorii publicației Screen Daily, pe primul loc s-a situat „Force Majeure”, de Ruben Östlund, urmat, pe locul al doilea, de „Ida”, regizat de Pawel Pawlikowski și care a câștigat trofeul pentru cel mai bun lungmetraj al anului la gala Academiei de Film Europene, „Wild Tales”, o dramă argentiniană realizată de Damián Szifrón, pe locul al treilea, locul al patrulea fiind ocupat de „Red Army”, de Gabe Polsky.

Topul este completat de „Fata dispărută/ Gone Girl”, de David Fincher, „Whiplash”, de Damien Chazelle, „Kung Fu Elliot”, de Matthew Bauckman și Jaret Belliveau, „Expresul zăpezii/ Snowpiercer”, de Bong Joon-ho, „Noe/ Noah”, de Darren Aronofsky, și „Un câmp în Anglia/ A Field In England”, de Ben Wheatley.

 

 

Filmul „Snowpiercer”, regizat de coreeanul Bong Joon-ho, îi are pe afiș pe Tilda Swinton, câștigătoare a premiului Oscar pentru rolul din „Michael Clayton”, pe Octavia Spencer, câștigătoare a premiului Oscar pentru interpretarea din „Culoarea sentimentelor/ The Help”, John Hurt, de două ori nominalizat la premiile Oscar, pentru „Omul elefant/ The Elephant Man” și „Expresul de la miezul nopții/ Midnight Express”, și Ed Harris, de patru ori nominalizat la premiile Oscar, pentru „Orele/ The Hours”, „Pollock”, „The Truman Show” și „Apollo 13”. De asemenea, filmul îi are în distribuție pe Chris Evans („Răzbunătorii/ The Avengers”) și Jamie Bell, câștigător al premiului BAFTA pentru rolul din „Billy Elliot”.

Un nume în lumea teatrului, Vlad Ivanov a devenit cunoscut în lumea filmului pentru rolul domnului Bebe, din filmul premiat cu Palme d’Or, în 2007, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, de Cristian Mungiu. A mai jucat, de asemenea, în filmul omnibus „Amintiri din Epoca de Aur” (2009), în „Polițist, adjectiv” (2009), de Corneliu Porumboiu, în „Concertul”, de Radu Mihăileanu, lansat în 2009, „Principii de viață” (2010), de Constantin Popescu, și în „Poziția copilului”, de Călin Peter Netzer, premiat anul trecut la Festivalul de la Berlin cu Ursul de Aur. De asemenea, a avut apariții în „Martor și acuzator/ The Whistleblower”, de Larysa Kondracki, dar și în „În ceață/ In the Fog”, de Sergei Loznitsa. Vlad Ivanov a fost nominalizat de trei ori la premiile Gopo, trofeu pe care l-a câștigat pentru rolul din „Polițist, adjectiv”. De asemenea, pentru rolul din „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, a fost recompensat, în 2007, cu premiul Asociației criticilor de film din Los Angeles (Los Angeles Film Critics Association).