Solicitarea neobișnuită pe care polițiștii au primit-o de la aceste tinere
După o partidă de sex două tinere lesbiene din Marea Britanie au avut nevoie de ajutorul polițiștilor. Motivul? Femeile s-au jucat cu o pereche de cătușe, dar atunci când să se elibereze din strânsoare au constatat că au pierdut cheile. Astfel, pentru a se elibera tinerele, care aveau în jur de 20 de ani, au decis să ceară ajutor specializat, chiar daca asta însemna să treacă printr-un moment penibil, notează New York Daily News.
Femeile au ajuns în sediul poliției, în toiul nopții, și le-au cerut acestora să-și facă datoria, chiar dacă situația era una destul de stânjenitoare.
Polițiștii britanici au fost uimiți atunci când în miezul nopții s-au prezentat la sediul lor două tinere, îmbrăcate sumar și vizibil jenate, ținându-se de mână. Ulterior, ei au descoperit că cele două femei erau legate cu o pereche de cătușe adevărate, folosite doar de polițiști, mai scrie NY Daily News.
„Ni s-a părut amuzant, dar fetele păreau foarte rușinate. Am fost bucuroși să le putem ajuta”, a declarat unul dintre polițiști, conștient de faptul că fetele nu vor mai recurge la astfel de accesorii pentru o lungă perioadă de timp.
Incidentul a avut loc săptămâna trecută, în cursul nopții de joi, la ora 1.30, atunci când polițistul Paul Gyde a fost rugat de cele două tinere să folosească echipamentul din dotare pentru a le tăia cătușele, după ce au pierdut cheia în timpul unei partide de sex extrem.