Prima pagină » Magazin » Solistul trupei Red Hot Chili Peppers și-a manifestat public sprijinul pentru grupul rus Pussy Riot

Solistul trupei Red Hot Chili Peppers și-a manifestat public sprijinul pentru grupul rus Pussy Riot

Solistul trupei Red Hot Chili Peppers și-a manifestat public sprijinul pentru grupul rus Pussy Riot
Anthony Kiedis, solistul trupei californiene Red Hot Chili Peppers, a apărut pe scenă, duminică seară, la Moscova cu un tricou pe care apărea scris "Pussy Riot", numele unui grup rus ale cărui trei membre au fost arestate după ce au interpretat într-o biserică un cântec anti-Putin, informează AFP.

Anthony Kiedis, solistul trupei californiene Red Hot Chili Peppers, a apărut pe scenă, duminică seară, la Moscova cu un tricou pe care apărea scris „Pussy Riot”, numele unui grup rus ale cărui trei membre au fost arestate după ce au interpretat într-o biserică un cântec anti-Putin, informează AFP.

Anthony Kiedis a urcat pe scena stadionului Lujniki din Moscova purtând acest tricou, pe care l-a îmbrăcat și cu ocazia unui concert precedent susținut de trupa americană la Sankt Petersburg, al doilea oraș ca mărime din Rusia, afirmă cotidianul online Gazeta.ru.

Numeroase mesaje postate pe Twitter au confirmat ulterior această informație.

Maria Alyokhina, Nadejda Tolokonnikova și Ekaterina Samutsevitch, trei dintre membrele trupei punk-rock Pussy Riot, se află în detenție provizorie de aproape cinci luni, pentru că au interpretat, pe 21 februarie, cu măști pe față, dar cu chitare electrice și instalație de sunet funcțională, „o rugăciune punk” intitulată „Maica Domnului, alungă-l pe Putin!” (actualul președinte al Rusiei), în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

Cele trei cântărețe riscă o pedeapsă de până la șapte ani de închisoare pentru „huliganism”.

Vineri, un tribunal din Moscova a ordonat menținerea lor în detenție până în ianuarie 2013.

La începutul lunii iulie, alte membre ale grupului Pussy Riot au urcat pe scenă, cu ocazia unui concert susținut la Moscova de grupul american Faith No More, pentru a interpreta o piesă ale cărei versuri îi îndeamnă pe compatrioții lor să declanșeze „o revoluție în Rusia”.

Cazul trupei Pussy Riot a generat multe reacții de dezaprobare în Rusia, țară în care, după căderea regimului comunist, în 1991, religia a căpătat un avânt fără precedent.

Cu toate acestea, numeroase personalități care aparțin de comunitatea ortodoxă și-au exprimat în mod public dezacordul față de gravitatea acuzațiilor aduse celor trei cântărețe.

Red Hot Chili Peppers este o formație rock americană înființată la Los Angeles, în 1983. În cea mai mare parte a carierei, grupul a fost alcătuit din solistul Anthony Kiedis, chitaristul John Frusciante, basistul Michael „Flea” Balzary și toboșarul Chad Smith. Însă John Frusciante a părăsit trupa californiană în 2009, el fiind înlocuit cu Josh Klinghoffer, care a cântat împreună cu Red Hot Chili Peppers în concertele susținute în 2007. Trupa Red Hot Chili Peppers a câștigat șapte premii Grammy și a vândut peste 50 de milioane de albume în lumea întreagă, având șapte piese în Top 40 al Billboard Hot 100, din care trei au intrat în Top 10.

Formația americană va susține un concert și în România, pe Arena Națională din București, pe 31 august.