Solstițiul de vară 2019. Cea mai lungă zi a anului asociată cu diverse tradiții populare

Solstițiul de vară marchează cea mai lungă zi a anului, de obicei pe 21 iunie (20 iunie, în anii bisecți).

Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, în jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstițiului de vară, care marchează începutul verii astronomice.

Pământul execută atât o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, cât și o mișcare diurnă de rotație în jurul axei polilor tereștri. Axa polilor păstrează (în prima aproximație) o poziție fixă în spațiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt luminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Pentru un observator terestru, fenomenul se materializează pe sfera cerească prin mișcarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat față de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27′. La momentul solstițiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27′ distanța unghiulară nord față de ecuatorul ceresc, el descriind mișcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului.

Denumirea de solstițiu („Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore și 32 de minute, durata nopții fiind de numai 8 ore și 28 de minute. Din același motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopți albe”.

După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Un moment semnificativ al anului, solstițiul de vară este adesea asociat cu tradiții populare care marchează noi începuturi. Oamenii din toată lumea sărbătoresc această zi cu petreceri, picnicuri, cântece, dansuri și focuri uriașe.

În vechime, solstițiul de vară era folosit pentru a calcula momentele importante privind muncile agricole. De asemenea, era o perioadă foarte populară din an pentru a organiza nunți.

În China antică, solstițiul de vară era asociat cu energiile feminine – yin. Atunci se celebra Pământul, feminitatea, fiind o sărbătoare complementară solstițiului de iarnă, asociat cu raiul, masculinitatea și energiile yang.

În vechea Galie, actuala Franță, avea loc sărbătoarea Eponei, zeița fertilității și protectoarea cailor, în timp ce în zonele populate de triburile germane, slave și celtice se aprindeau focuri uriașe. În America de Nord, băștinașii aveau diverse ritualuri prin care sărbătoreau Soarele, cu dansuri și post alimentar.

Ziua de 21 iunie reprezintă o ocazie pentru druizii din timpurile moderne să se adune la complexul megalitic Stonehenge din Marea Britanie, pentru a participa la diverse ritualuri păgâne. Stonehenge („pietre în picioare”, în engleza veche), inclus în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1986, reprezintă cel mai important complex de menhire din lume. Cele 17 blocuri de piatră ale sale, care cântăresc până la 45 de tone, ce susțin alte bârne de piatră, sunt aliniate în direcția de unde răsare Soarele în timpul solstițiului de vară, alimentând astfel teoriile potrivit cărora complexul de la Stonehenge ar fi un observator astronomic preistoric sau un templu al Soarelui.

După răspândirea creștinismului, în Europa, multe obiceiuri păgâne au fost preluate de această religie. În zone din Scandinavia, solstițiul de vară a fost în continuare sărbătorit, dar s-a suprapus peste sărbătoarea Nașterii Sfîntului Ioan Botezătorul – 24 iunie.

În România, solstițiul de vară este asociat cu sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută în popor și ca Drăgaica, celebrată pe 24 iunie. Asociate la rândul lor sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar și poartă în unele locuri și numele „Cap de vară”.

Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor și „Amuțitul cucului”. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocțiul de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstițiul de vară sau de Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă încetează să cânte cucul înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Potrivit etnologului Marcel Lutic „sub numele Sânziene se ascund trei elemente strâns legate între ele. Primul se referă la zânele, de obicei bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii și apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu același nume. Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, și Drăgaica”.