Soția uneia dintre victimele lui Huidu a depus plângere la CEDO
Elena Balog, soția bărbatului ucis de Șerban Huidu în accidentul de mașină din 2011, a depus plângere la CEDO împotriva statului, fiind nemulțumită de decizia dată împotriva fostului realizator TV și de despăgubirile primite.
Balog a recurs la această soluție după ce Huidu a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare. Femeia consideră că fostul realizator TV ar trebui să se afle după gratii, conform declarațiilor date presei tabloide.
Totodată, Balog și familiile celorlalte victime sunt nemulțumite de valoarea despăgubirilor stabilite de autoritățile române. Magistrații au hotărât ca soția lui Ștefan Lungu Balog să primească daune morale de 120.000 de euro și daune materiale de 5.500 de lei, reprezentând cheltuielile cu înmormântarea, și de 5.000 de euro, reprezentând contravaloarea Daciei Logan distruse în accident. În plus, fiul lui Ștefan Lungu Balog a obținut și el în instanță daune morale de 120.000 de euro.
Șerban Huidu a fost condamnat, în mai 2012, la patru ani de închisoare cu suspendare pentru accidentul produs în octombrie 2011, în care și-au pierdut viața trei persoane.