Prima pagină » Magazin » Soțul unui procuror ar putea face închisoare pentru ce i-a făcut bonei familiei

Soțul unui procuror ar putea face închisoare pentru ce i-a făcut bonei familiei

Soțul unui procuror ar putea face închisoare pentru ce i-a făcut bonei familiei
Soțul unui procuror din Manhattan, New York, ar putea fi condamnat la închisoare după ce a folosit o cameră ascunsă pentru a o înregistra pe bona familiei.

Matthew Seltzer, în vârstă de 35 de ani, a filmat-o pe tânăra de 23 de ani, Vanessa Rivas, în baie în timp ce aceasta se schimba sau făcea duș, transmite New York Post.

Bona susține că a descoperit camera îna ianuarie 2018, pe când se pregătea să se dezbrace în baia familiei. A observat dispozitivul, care semăna cu un încărcător de telefon, într-o priză.

Rivas a declarat că le-a arătat camera celor doi soți, dar că aceștia au negat că ar ști ceva de ea. Mai mult, soția bărbatului, procurorul Lauren Angelo-Seltzer, ar fi încercat să o intimideze pe tânără pentru ca aceasta să nu raporteze incidentul la poliție.

Rivas a păstrat cardul de memorie al camerei, iar ulterior s-a trezit cu polițiști, trimiși de Angelo-Seltzer, care i-au cerut să predea dispozitivul. Tânăra a refuzat, iar oamenii legii au lăsat-o în pace.

Ulterior, mama procuroarei, o fostă judecătoare, s-a oferit să îi ofere femeii o sumă de bani pentru a renunța la acuzații.

Autoritățile nu l-au inculpat încă pe Seltzer, dar acest lucru s-ar putea întâmpla în următoarele săptămâni. Suspectul riscă să petreacă între 4 și 7 ani după gratii.

 

Autor